Poliţişti tăiaţi cu coasa la Văcăreşti. Localnicii, furioşi: "Împuşcă-l, frate!" "Să-mi dea mie pistolul că îi împuşc eu" (Video)
Doi poliţişti au fost atacaţi cu o coasă de un bărbat, iar fratele atacatorului i-a sărit în ajutor cu o furcă. Ulterior, ambii au fost împuşcaţi, unul în abdomen, altul în picior, însă poliţiştii au fost şi ei, grav răniţi.
De Cristian Ionescu la 10.08.2020, 18:56- Poliţiştii au fost grav răniţi
- Localnicii i-au ajutat cum au putut pe oamenii legii
Localnicii le-au oferit poliţiştilor primul ajutor, în stradă, oamenii legii fiind prăbuşiţi la pământ, pierzând rapid sânge. Toată lumea a sărit să îi ajute, cu apă, cu bucăţi de pânză pentru oprirea sângerării, cu tot ce au putut.
Unul dintre localnici s-a înfuriat peste măsură atunci când a văzut cum arătau oamenii legii, rugându-i să-i dea lui pistolul, că îi va împuşca el, dacă poliţiştii nu vor să o facă. În cele din urmă au sosit şi alţi colegi ai poliţiştilor tăiaţi cu coasa, dar şi ambulanţe, pentru acordarea primului ajutor.
"Un bărbat de 44 de ani, din localitatea Văcăreşti, a sesizat prin numărul pentru apeluri de urgenta 112, ca are un conflict cu vecinii. De îndată, un echipaj de politie, format din 2 agenti de politie, s-a deplasat la fata locului, pentru aplanarea conflictului, moment în care un bărbat i-ar fi amenintat cu un obiect ascuţit. Astfel, s-au efectuat focuri de armă în plan vertical, pentru somarea persoanei implicate în conflict şi având în vedere faptul ca nu a fost respectată somaţia, poliţistul a executat foc de armă în urma căruia agresorul a fost vătămat în membrul inferior”, a transmis IPJ Dâmboviţa.
Poliţiştii şi agresorii au fost transportaţi la spital.