Preşedintele ANPC, Claudiu Dolot, a fost eliberat din funcție printr-o decizie a premierului Florin Cîţu
Preşedintele ANPC, Claudiu Daniel Dolot, a fost eliberat din funcţie, joi, printr-o decizie a premierului Florin Cîţu. Totodată, vicepreşedintele ANPC Mihai Culeafa a fost numit preşedinte interimar. "Pe timpul mandatului am desfășurat un adevărat maraton al campaniilor de informare, educare și prevenție, dar și foarte multe controale, pentru a ne asigura că drepturile consumatorilor sunt respectate", a transmis fostul șef al ANPC, chiar pe pagina oficială de Facebook a instituției.
De Redactia Observator la 18.11.2021, 22:12În Monitorul Oficial 1.101 a fost publicată, joi seară, decizia premierului Florin Cîţu referitoare la conducerea ANPC.
Art. 1. — La data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Claudiu Daniel Dolot se eliberează din funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.
Art. 2. — Începând cu data prevăzută la art. 1, domnul Mihai Culeafa, vicepreşedinte, exercită atribuţiile funcţiei de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor până la numirea conducătorului instituţiei, în condiţiile legii”, se arată în decizie.
Vicepreşedintele ANPC Mihai Culeafa, alături de directorul din cadrul ANPC Paul Anghel, sunt printre cei care au coordonat, în ultima perioadă, acţiunile de amploare ale comisarilor care au aplicat sute de amenzi operatorilor economici care au încălcat legislaţia din domeniu.
- Controale ANPC la Dragonul Roșu. Amenzi de aproape 200.000 de lei, după ce s-au găsit produse posibil periculoase...
- eMAG a fost amendat de ANPC cu 50.000 de lei pentru practicile de Black Friday. Reacţia companiei
- Reacţia CEO-ului Altex, după ce magazinul a fost amendat de ANPC pentru oferte înşelătoare de Black Friday: "E...
Fostul șef al ANPC, mesaj pe Facebook: "Am reușit să mă țin de cuvânt, să îmi respect principiile, din prima zi de mandat și până la finalul acestuia"
„Astăzi, mandatul meu de președinte al ANPC s-a încheiat. Problemele sunt mereu după ușa biroului, iar oamenii de astăzi și de mâine trebuie să înțeleagă că din birou nu se observă lucrurile foarte clar, ci de pe teren, acolo unde trebuie să se alinieze normalității și cerințelor oamenilor. Așa mi-am construit întreaga carieră, prin foarte multă muncă și fiind într-un contact permanent cu oamenii. Personal, consider că am învățat această lecție și că randamentul meu din fruntea ANPC a fost doar pentru a proteja consumatorii, dar mai ales pentru a le arăta respectul cuvenit. Astăzi se încheie misiunea mea din fruntea ANPC, însă drumul meu către a construi un viitor mai bun continuă!
Pe timpul mandatului am desfășurat un adevărat maraton al campaniilor de informare, educare și prevenție, dar și foarte multe controale, pentru a ne asigura că drepturile consumatorilor sunt respectate. Am reușit să mă țin de cuvânt, să îmi respect principiile, din prima zi de mandat și până la finalul acestuia. În ANPC am întâlnit oameni extraordinari, sunt cei cu care am făcut echipă, care mi-au oferit încredere și au arătat totală deschidere. Le mulțumesc pentru implicare și efortul depus, iar prețuirea mea pentru ei este una dincolo de cuvinte.
Funcțiile sunt trecătoare, dar cel mai important este ceea ce lași în urmă. Protecția consumatorilor nu se negociază, sens în care doar acțiunile, însoțite de rezultate contează! Drumul meu continuă, animat de aceleași principii și valori care m-au format ca om. Sunt convins că doar munca și faptele te recomandă, iar smerenia este o valoare pe care tot mai mulți ar trebui să o aibă”, a scris pe Facebook Claudiu Dolot.