Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Reacţia CEO-ului Altex, după ce magazinul a fost amendat de ANPC pentru oferte înşelătoare de Black Friday: "E cea mai neagră zi din viaţa mea"

Autorităţile stau cu ochii pe retailerii care în aceste zile organizează campanii de Black Friday si au găsit noi nereguli. Au descoperit până acum mii de produse cu reduceri false şi au amendat mai mulţi comercianţi. Ba chiar au înfiinţat un comandament pentru a verifica non-stop site-urile.

de Mădălina Chiţac

la 11.11.2021 , 19:31

11 operatori economici au fost sancţionaţi azi de ANPC. Sunt acuzaţi de faptul că vindeau produse la preţuri mai mici doar pe hârtie. Printre marii retaileri acuzaţi de autorităţi se numără Altex, Flanco, Vivre sau Elefant.ro. "Preţuri majorate, publicitate înşelătoare, n-au respectat regula preţului de referinţă fixat, raportat la ultimele 30 de zile. E vorba de câteva mii de produse", a declarat Paul Anghel, director general ANPC.

"Găsesc însă măsura dispusă abuzivă. Am comis şi noi nişte erori privind semnalizarea produselor, ne cerem scuze faţă de clienţii noştri. Sunt antreprenor de 30 de ani şi e cea mai neagră zi din viaţa mea", a declarat Dan Ostahie, CEO Altex. La nivelul Autorităţii Pentru Protecţia Consumatorului s-a înfiinţat şi un comandament care, în toată aceasta perioadă, îi va monitoriza pe cei care fac campanii de Black Friday. "Verificăm ca acest Black Friday să nu se transforme în ziua păcălelilor", a declarat Paul Anghel, director general ANPC.

Nu toţi retailerii au început încă reducerile

Vezi și

Nu toţi retailerii au început încă reducerile. Mulţi dintre ei dau startul mâine, 12 noiembrie. Aşa că firmele de curierat lucrează din zori şi până seara. Numai de la această firmă vor împărţi colete 1.500 de curieri. Aşa că cei care fac comandă n-ar trebui să aştepte prea mult după produsele dorite. "Ne-am pregătit foarte mult pentru a ajunge în timp util la toţi clienţii noştri. Vom susţine termenul promis, adică 24 de ore. Am angajat peste 200 de oameni, atât pe partea de curierat, cât şi oameni în depozite", a declarat Elena Andrei, managerul unei firme de curierat.

Şi retailerii s-au pregătit pentru ca produsele să ajungă repede la clienţi. De la această companie de cosmetice pleacă zilnic trei mii de colete. Toate ajung în termen de 24 de ore. Anul acesta, de Black Friday, peste 50% dintre români intenţionează să cumpere cel puţin un produs. O treime dintre ei au un buget de până în o mie de lei. Specialiştii ne sfătuiesc să fim atenţi la reduceri. Iar în cazul în care sesizăm vreo neregulă, să facem plângere către Protecţia Consumatorilor.

Mădălina Chiţac Like

Mi-am dorit mereu să am locul ăla de muncă “ieșit din tipare”. Îmi plac oamenii și lucrurile palpitante, îmi place imprevizibilul și ineditul. Iar reporteria are din plin așa ceva.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat carne de porc de la crescător sau preferaţi să faceţi cumpărăturile direct din magazin?
Observator » Black Friday » Reacţia CEO-ului Altex, după ce magazinul a fost amendat de ANPC pentru oferte înşelătoare de Black Friday: "E cea mai neagră zi din viaţa mea"