Rămas singur acasă, un copil de 13 ani a furat ATV-ul părinţilor şi a intrat cu el în stâlp. Minorul a ajuns de urgenţă la spital
Un copil de 13 ani din Bumbeşti-Olt a rămas singur acasă şi a luat ATV-ul părinţilor săi ca să se plimbe. Într-un moment de neatenţie, băiatul a intrat cu el într-un stâlp şi a fost rănit, ajungând de urgenţă la spital.
De Redactia Observator la 21.06.2024, 13:25În după-amiaza zilei de 20 iunie 2024, polițiști din cadrul Poliției Orașului Bumbești-Jiu au fost sesizați prin SNUAU 112 de către un minor, cu privire la faptul că, fiind singur acasă, a luat ATV-ul părinților și în timp ce se plimba cu el a intrat într-un stâlp.
Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că un minor, în vârstă de 13 ani, din Schela, în timp ce conducea un ATV pe DJ-664 din direcția satului Arsuri către satul Sâmbotin, a pierdut controlul direcției de mers, a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un indicator rutier, ulterior, răsturnându-se într-un șanț.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a minorului, care a fost transportat la Spitalul Orășenesc Bumbești-Jiu pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere.