Schema prin care doi polițiști din Argeș regizau accidente rutiere, ca să păcălească firmele de asigurare
Anchetă de amploare în Argeș, unde mai multe persoane, între care doi polițiști, sunt cercetate după ce ar fi cerut și primit bani de la societăți de asigurare în urma unor accidente regizate. Potrivit unui comunicat al DGA, prejudiciul estimat depășește 100.000 lei.
De Redactia Observator la 12.09.2024, 13:11Mai multe persoane, între care doi polițiști, sunt cercetate pentru că ar fi constituit un grup infracțional pentru a simula accidente auto în scopul obținerii despăgubirilor din asigurare.
Miercuri, ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție - Serviciul Județean Anticorupție Argeș, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș "au pus în executare un număr de 2 mandate de aducere și 3 citații față de 5 suspecți, dintre care un agent de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru comiterea unor infracțiuni privind constituirea unui grup infracțional organizat, înșelăciune, complicitate la înșelăciune, fals intelectual, complicitate la fals intelectual și fals în înscrisuri sub semnătură privată față de 20 de persoane, dintre care 3 având calitatea de inculpați (dintre care un agent de poliţie) și 17 suspecți (dintre care un agent de poliţie)".
Cei cinci suspecți au fost duși la audieri/citați, atât la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, cât și la sediul DGA - Serviciul Județean Anticorupție Argeș în vederea continuării cercetărilor iar, în urma administrării probatoriului, procurorul de caz a dispus extinderea urmăririi penale pentru alte acte materiale și reţinerea pentru 24 de ore a agentului de poliție, au mai anunțat anchetatorii.
Aceștia au dezvăluit modul în care acționau persoanele cercetate.
- Frații Tate ar fi exploatat sexual 34 de victime, printre care minore de 15 și 17 ani. Numai de pe urma fetei de 17...
- Suspectul crimei din Brăila ar fi ucis-o pe Marina în doar 30 de secunde, şi-a schimbat hainele şi şi-a văzut...
- George Simion, în greva foamei la Parchetul General: "Ce fac, mă leg singur?". Liderul AUR, scos afară cu forţa...
- Angajaţi MAI suspectaţi de trafic de migranţi, inclusiv un colonel în rezervă. Cât plăteau migranţii din...
Schema prin care erau păcălite firmele de asigurare
În fapt, începând cu anul 2022, 5 dintre persoanele cercetate, respectiv doi agenți de poliție, 1 inspector de daune colaborator al unor societăți de asigurare și încă 2 persoane au constituit un grup infracțional organizat, ce avea ca scop simularea producerii unor accidente rutiere, pentru obținerea ulterioară a despăgubirilor de la societățile de asigurare, aducând astfel, un prejudiciu societăților de asigurare, estimat în această fază a cercetărilor la valoarea de peste 100.000 lei. În cadrul acestui dosar penal, la data de 20.06.2024 au fost efectuate percheziții domiciliare, percheziții auto, ridicări bunuri și înscrisuri și au fost puse în executare mandate de aducere, fiind efectuate ulterior percheziții informatice.
"În cadrul dosarului penal, lucrătorii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Argeș au efectuat acte de urmărire penală în baza ordonanțelor de delegare, pe parcursul cercetărilor, beneficiindu-se de sprijinul Brigăzii de Operațiuni Speciale Pitești. Facem precizarea că dispunerea unei măsuri preventive reprezintă o activitate de urmărire penală reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, respectiv asigurarea unei bune desfăşurări a procesului penal, activitate care nu poate în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție", se mai arată în comunicatul DGA.