Silviu Prigoană a murit la 60 de ani, după ce a suferit un infarct la o pensiune din Bran
Omul de afaceri Silviu Prigoană a murit la vârsta de 60 de ani la o pensiune din Șimon, Bran, după ce a suferit un infarct. Echipajele de salvare sosite la fața locului au încercat să-l resusciteze, însă fără succes.
De Redactia Observator la 12.11.2024, 18:13UPDATE. Medicii au stabilit că Silviu Prigoană a făcut infarct, după ce inițial se vehiculase și ipoteza asfixierii mecanice cu mâncare. "În această după amiază, un bărbat în vârstă de 60 de ani a suferit un stop cardio-respirator într-un restaurant din localitatea Şimon. Un echipaj SMURD de la punctul de lucru Moieciu s-a deplasat imediat la faţa locului şi a început aplicarea manevrelor de resuscitare. Ulterior, a ajuns la fata locului şi o ambulanţă SAJ cu medic, însă, din nefericire, în ciuda tututor eforturilor depuse, bărbatul nu a răspuns manevrelor de resuscitare şi a fost declarat decesul acestuia de către medicul de pe ambulanţă", a transmis ISU Braşov.
UPDATE. Conform purtătorului de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Braşov, dr. Liviu Stelea, la sosirea echipajului medical, pacientul era în stop cardio-respirator.
"La ora 14,15 s-a primit un apel la 112 în care se anunţa că un bărbat este inconştient într-un restaurant din staţiunea Bran. La locul incidentului s-a deplasat un echipaj al SMURD aflat în zonă, care a constatat că bărbatul, în vârstă de 60 de ani, este în stop cardio-respirator şi, conform protocoalelor noastre, a fost solicitat un echipaj superior, adică unul cu medic şi, astfel, un echipaj de-al nostru a fost trimis din Braşov. La sosire, echipajul SAJ a continuat manevrele de prim-ajutor, însă, la ora 15,30 a fost pronunţat decesul", a afirmat reprezentantul SAJ Braşov.
Potrivit acestuia, nu au existat semne că pacientul s-ar fi înecat cu mâncare.
"Am vorbit cu colegul meu care a fost la faţa locului, unul experimentat, care a spus că nu existau semne că s-ar fi înecat. Pacientul era cunoscut cu antecedente cardiace şi neurologice. Însă trebuie să fim rezervaţi până după autopsie, deoarece, dacă bolul alimentar a ajuns la plămâni, raportul medicului legal ar putea schimba situaţia", a precizat dr. Liviu Stelea.
UPDATE. Prima reacție a Adrianei Bahmuțeanu, fosta soție a lui Silviu Prigoană. "Eu îi mulţumesc lui Silviu Prigoană pentru că mi-a dăruit aceşti doi copii frumoşi, dar din păcate băieţii mei au rămas acum orfani de tată. Am vorbit cu băieţii mei, nu le vine să creadă nici lor aşa cum nu-mi vine nici mie să cred", a spus ea. Aceasta a confirmat că Prigoană avea probleme cardiace.
Din primele informații obținute de Observator, Silviu Prigoană a avut un acces de tuse la pensiunea Brandeberg din Bran, după ce ar fi suferit un stop cardio-respirator.
Echipajele de salvare sosite la fața locului au încercat zeci de minute să-i redea funcțiile vitale, însă omul de afaceri nu a mai revenit la viață.
Ce spune Poliția Română, după moartea lui Silviu Prigoană
"În această dupa-amiază, polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Bran au fost sesiszati cu privire la faptul că, în timp ce o persoană, de 60 de ani, lua masa împreună cu alte persoane, la un restaurant din Stațiunea Bran, a resimțit o stare de rău, fapt pentru care a fost solicitat sprijin de specialitate.
Echipajul medical sosit la fața locului a întreprins procedurile de resuscitare, însă, în pofida tuturor manevrelor, a fost declarat decesul bărbatului.
În cauză, la acest moment, se desfăsoară actvitățile specifice de cercetare, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul unității de parchet competente", a transmis Poliția Română.
Silviu Prigoană, un personaj controversat, avea 60 de ani
Silviu Prigoană a fost un cunoscut om de afaceri și politician, cunoscut pentru activitatea sa în domeniul afacerilor și pentru prezența în mass-media. Născut pe 22 decembrie 1963 la Gherla, județul Cluj, Prigoană a devenit o figură proeminentă în peisajul românesc prin succesul obținut în afaceri, în special în industria de salubritate și media.
Prigoană a fondat compania Rosal Grup, una dintre cele mai mari firme de salubritate din România, care a operat contracte de gestionare a deșeurilor în mai multe orașe mari din țară. Silviu Prigoană a lansat și câteva canale de televiziune, printre care Realitatea TV, Taraf TV și Etno TV.
Silviu Prigoană, parlamentar și candidat la Primăria București
A candidat pentru funcția de primar al Bucureștiului și a fost membru al Partidului Democrat Liberal (PDL). Deși nu a câștigat alegerile pentru primărie, a continuat să fie implicat în dezbaterile publice pe teme sociale și administrative. Silviu Prigoană a fost şi deputat PDL în legslatura 2008 - 2012.
Prigoană a atras adesea atenția presei și pentru viața sa personală, inclusiv pentru căsătoria și despărțirile repetate de Adriana Bahmuțeanu, o cunoscută jurnalistă și realizatoare TV din România. Relația lor tumultoasă a fost intens mediatizată.