Antena LIVE

Curs valutar

Autorităţile române exclud, momentan, situaţia dramatică privind infectările cu coronavirus prezentată de un studiu (Video)

Suntem campionii Europei la rata de infectare cu noul coronavirus. Dar în doar două luni am putea întrece orice imaginaţie cu peste un milion de persoane infectate cu SARS COV 2. Sunt estimările unui studiu care arată că, în acest ritm şi fără să respectăm măsurile minime de igienă şi distanţare, ne vom transforma în a doua Italie, cu un sistem medical în colaps. În loc să ne liniştească, decidenţii se contrazic în declaraţii.

De la 20.07.2020, 20:09
WhatsApp
Vezi și:

Astăzi am ajuns la peste 38 de mii de infectări raportate, dar specialiştii avertizează că în numai două luni România ar putea ajunge la un milion de persoane infectate cu SARS-COV 2.

Un studiu pune această creştere explozivă pe seama nerespectării măsurilor de distanţare şi de igienă. Iar scenariul dramatic e completat de numărul celor internaţi la Terapie Intensivă. 

Dacă acum vorbim de 293 de cazuri grave la ATI, la mijlocul lunii august am depăşi 4 mii, adică de 13 ori mai multe. 

Mihai Pascadi, autorul studiului: Inițial, datele le-am preluat de pe Wikipedia. După trei săptămâni am fost contactat de la Centrul Național de Coordonare și Conducerea Intervenției. Nu fac decât să instrumentez cu cifre deciziile care se pot lua. Studiul a ajuns și la domnul Raed Arafat.

Doar că, autorităţile exclud scenariul pesimist. Deşi se contrazic în declaraţii. 

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență: Situația nu este ok, acolo sunt niște proiecții, nu înseamnă că se va ajunge acolo, dar avem și calcul că numărul cazurilor va crește. Este o creștere exponențială. Acest lucru noi îl vedem în acest moment. Aceste cazuri cresc deja cu câteva sute pe zi. Numărul vindecaților este mai mic decât numărul celor care se îmbolnăvesc. Este posibil să se ajungă la măsuri zonale, măsuri regionale de restricție. 

Marcel Vela, ministrul Afacerilor Interne: Acest studiu nu a ajuns oficial pe masa mea, acest studiu nu este făcut de CNSSU. Oficial, vă rog să mă credeți că nu s-a dezbătut în CNSSU o situație mega-dramatică în România.

O situaţie dramatică exclusă în acest moment, dar nu scoasă definitiv din calcul. 

Marcel Vela, ministrul Afacerilor Interne: Probabilitatea nu exclude și această variantă. Este clar că avem o creștere, este clar că avem focare, este clar că aceste focare sunt cumva regionalizate în anumite zone și județe, nu este la nivel național. 

Ludovic Orban, premierul României: Îmi aduc aminte de prognoze extrem de pesimiste pentru România care dădeau niște cifre pentru aprilie-mai care nu s-au confirmat. Cine nu e pregătit, pleacă acasă. 

Numărul infectărilor s-a dublat în ultimele săptămâni şi a ajuns la aproape 5200 în ultimele șapte zile. Adică o medie de 750 pe zi. Creşterea vine pentru că am testat masiv. Din fericire, mortalitatea nu a urmat acelaşi trend. Săptămâna trecută au murit 137 de oameni. 

Însă tot mai puţini români s-au vindecat. Doar o mie în ultimele șapte zile, cel mai mic număr din ultimele săptămâni. 

Bătălia cifrelor nu se dă doar pe numărul cazurilor active care ar putea ajunge la un milion, în toamnă, ci şi pe numărul paturilor de la terapie intensivă. Şi aici, declaraţiile oficialilor se bat cap în cap. 

Marcel Vela, ministrul Afacerilor Interne: Sunt locuri la ATI, cine a spus că nu sunt? 

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (17 iulie): Din păcate, în spitalele în care avem secţii de ATI destinate pacienţilor cu COVID, la acest moment, nu mai sunt locuri de terapie intensivă! Asta înseamnă că dacă va apărea ceva, va fi transferat în altă zonă.

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență: Când spunem că nu sunt locuri la ATI, la București, înseamnă că spitalele covid, la București, nu mai au locuri. Când Timișoara spune că nu mai are locuri la ATI, înseamnă că nu are locuri la ATI.

Dincolo de statistici, după patru luni de la declanşarea pandemiei, lecţiile rămân neînvăţate. Şi comunicarea la vârf este pe modelul: depinde pe cine întrebi. 

Marcel Vela, ministrul Afacerilor Interne: Să nu luați în calcul știri alarmiste. Bazați-vă fiecare pe ce puteți să decideți în familie, să vă luați măsuri de protecție. Studiul este la fel de credibil ca orice știre care apare în presă. Adică pot fi știri care pot fi reale și altele care nu.

Doar că adevărul ştirilor depinde, întotdeauna, de adevărul surselor care apar în ele. 

Bianca Iacob

Singurul lucru pe care ştiu bine să îl fac e meseria asta de jurnalist! Într-o lume destinată si dedicată oarecum bărbaților, am ajuns să fiu reporter în două războaie. De fapt, sunt mai multe, vreo 4. ...

marcel vela raed arafat orban ministru premier infectari coronavirus
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024