Sora Georgianei, tânăra de 22 de ani ucisă de iubit, la Hunedoara: "Nu vreau vrăjeală că e nebun! E un criminal sadic!"
Sora Georgianei, tânăra de 22 de ani ucisă la Hunedoara, de iubit, a transmis un mesaj teribil: "Nu vreau vrăjeală că e nebun! E un criminal sadic!", spune tânăra despre bărbatul care i-a înjunghiat mortal sora.
De Cosmin Stăniloiu la 27.07.2020, 21:20- Georgiana a fost ucisă pe fondul geloziei, cu două lovituri de cuțit.
- Criminalul a încercat apoi să-și ia viața.
Sora tinerei de 22 de ani care a fost ucisă de iubitul ei cu un cuţit de vânătoare a publicat un mesaj în care cere ca ucigaşul să nu scape nepedepsit, pe motiv că ar avea probleme psihice.
Florentina, sora tinerei de 22 de ani ucisă joi la Hunedoara a transmis un mesaj teribil și cere pedeapsă maximă pentru criminalul Georgianei: "Nu este corect sau normal să iei viaţa unei fete de 22 de ani, care mai avea multe de văzut de cunoscut şi de trăit, cu asemenea cruzime, şi apoi să te prefaci ca eşti nebun, să fii condamnat la cât mai puţin.
Nu este corect să-mi omori sora după câteva zile după ce te-a cunoscut. Nu este corect să-mi laşi mama urlând după fiica ei cea mică. Nu este corect să ne plâgnem sora când ea trebuia să fie acum râzând, zâmbind şi vorbind cu noi. Ne-ai luat viaţa şi ne-ai distrus, ne-ai luat zâmbetul, inima şi îngeraşul nostru mic. Blestemat la chin, amar si suferinţă să fii în fiecare secundă din viaţa ta.
Vreau să putrezeşti în puşcărie, câte zile vei avea şi nici atunci n-o să poţi plăti răul făcut. Vreau pedeapsa pe viaţă pentru crima ce a făcut-o şi nu vreau vrăjeală ca este nebun. A ştiut ce face, este un criminal un sadic care trebuie sa plătească. Pedeapsă maximă. Dreptate pentru sora mea.", a scris Florentina, sora Georgianei, citată de Adevărul.
- Turist lovit de fulger, în Munții Rodnei. Alți 16 oameni sunt blocați cu el, după ce vremea s-a schimbat brusc
- Un cerșetor din Constanța câștigă o avere într-o zi și se laudă: "Eu fac în două zile cât iei tu într-o...
- Alexandru Rafila, semnal de alarmă pentru români: Oricâte paturi ATI am avea, ele se vor umple. Nu trebuie să...
Vineri, Tribunalul Hunedoara a dispus arestarea lui Cristian Stănciulescu (27 de ani), tânărul din Hunedoara care şi-a ucis iubita, înjunghiind-o cu un cuţit de vânătoare. Acesta a fost reţinut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, în cursul nopţii de joi spre vineri, după ce joi după-amiază şi-a omorât iubita în vârstă de 22 de ani. Crima, săvârşită pe fondul geloziei, a avut loc într-o locuinţă de pe Strada I.L. Caragiale, din cartierul O.M., la câteva sute de metri de sediul Poliţiei municipiului Hunedoara.
Bărbatul şi-a înjunghiat victima cu un cuţit de vânătoare, lovind-o în piept şi în spate, cu o forţă care i-a cauzat moartea aproape instantanee.
"Din primele cercetări, rezultă că fapta a fost comisă cu un cuţit de vânătoare, cu care autorul şi-a înjunghiat victima, iniţial, în zona toracică, după care, i-a mai aplicat, succesiv, încă trei lovituri de cuţit, în spate. Faptă care a cauzat decesul. Totodată, reţinem faptul că prezenta faptă, a fost comisă în stare de recidivă de către presupusul autor. Există date şi indicii, în sensul în care, fapta a fost comisă pe fondul consumului de substanţe interzise. După comiterea faptei, autorul a încercat să-şi curme viaţa, aplicându-şi o lovitură de cuţit, în zona gâtului. Însă, acest aspect nu a condus la decesul autorului, care a fost prezentat, înainte de reţinere, la medicii specialişti şi care au opinat, în sensul că poate fi reţinut, iar viaţa nu i-a fost pusă în pericol.", a declarat procurorul Gina Monica Cibian, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara.
Imediat, Stănciulescu a ieşit din apartament plin de sânge. După gestul criminal, ar fi încercat să îşi pună capăt vieţii, tăindu-se cu cuţitul în zona gâtului. În faţa blocului, un jandarm care se afla în zonă, în timpul liber, l-a imobilizat şi l-a predat autorităţilor. Potrivit unor informaţii, ar fi fost sub influenţa substanţelor etnobotanice în momentul crimei.