Soţia a obţinut ordin de protecţie, soţul părăsit i-a dat foc la casă, cu toată lumea înăuntru, la Piatra Neamţ
Gestul unui bărbat din Urecheni a înlemnit tot judeţul Piatra Neamţ, după ce acesta, părăsit de nevastă, i-a dat foc casei femeii, cu toată lumea înăuntru. Martorii spun că ar fi turnat benzină și pe propriile haine şi avea de gând să se sinucidă.
De Redactia Observator la 08.08.2018, 18:48Gestul unui bărbat din Urecheni a înlemnit tot judeţul Piatra Neamţ, după ce acesta, părăsit de nevastă, i-a dat foc casei femeii, cu toată lumea înăuntru.
Martorii spun că ar fi turnat benzină și pe propriile haine şi avea de gând să se sinucidă.
Femeia se despărţise de el şi obţinuse recent un ordin de protecție faţă de el, scrie presa locală.
"La locul intervenției s-au deplasat două echipaje de pompieri militari cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un autocamion de intervenție, de la Detașamentul de Pompieri Târgu Neamț. Au fost solicitați în sprijin și pompierii voluntari de la Păstrăveni cu o autospecială de stingere. Au intervenit și membri SVSU Urecheni", informeaza autoritatile.
Toate persoanele au fost evacuate din casa care ardea.
Bărbatul mai era cercetat de poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Urecheni sub aspectul comiterii infracțiunii de violenţă în familie şi de nerespectare a hotărârii judecătorești, la care se adauga infracțiunea de distrugere.