Spotify în România: 219 ani de streaming de muzică, în doar câteva săptămâni de la lansarea serviciului
19 aprilie 2018: Spotify a intrat pe piața din România la mijlocul lunii martie a acestui an, iar vestea a stârnit entuziasmul iubitorilor de muzică.
De Redactia Observator la 19.04.2018, 19:3519 aprilie 2018: Spotify a intrat pe piața din România la mijlocul lunii martie a acestui an, iar vestea a stârnit curiozitatea şi entuziasmul iubitorilor de muzică din întreaga țară. A fost o lansare îndelung așteptată, iar asta se vede foarte clar în cifre.
Promisiunea Spotify? Acces nelimitat la o bază de date de peste 35 de milioane de melodii şi milioane de playlist-uri în perfectă armonie cu orice moment sau stare de spirit.
1,9 milioane de ore au petrecut utilizatorii locali ascultând muzică pe Spotify. Asta înseamnă 80.000 de zile sau 219 ani de audiție.
Din punct de vedere regional, Bucureştiul este, de departe, oraşul cu cel mai mare volum de streaming, urmat de Cluj-Napoca, Braşov, Iaşi şi Timişoara.
În ceea ce priveşte demografia, 65% dintre utilizatorii Spotify în România sunt bărbaţi, în timp ce 35% sunt femei. Vârsta medie este de 23 de ani, situaţie întâlnită şi în alte pieţe, unde peste 50% dintre utilizatorii Spotify au sub 30 de ani.
Utilizatorii români au arătat un interes clar faţă de artiştii internaţionali, XXXTENTACION, Drake, Post Malone, Kendrick Lamar şi Migos formând Top 5. La fel de apreciaţi sunt şi artiştii locali precum Deliric, Killa Fonic, Carla’s Dreams, Parazitii sau Cheloo.
Titluri internaţionale se regăsesc şi în Top 10 melodii, unde piesa lui Drake, «God’s Plan», ocupă primul loc, urmată de Psycho – Post Malone feat. Ty Dolla $ign şi SAD! Aparţinând XXXTENTACION. Post Malone are, de altfel, două apariţii în cadrull acestui clasament, piesa rockstar aflându-se pe locul 6.
"Serviciul nostru a fost extrem de bine primit de către utilizatorii Români şi suntem extrem de mulţumiţi de rezultatele obţinute în prima lună de la lansare. Aici, la Spotify, ne-am angajat să oferim cea mai bună experienţă muzicală posibilă, începând cu diversitatea conţinutului, până la conectivitate şi calitatea excelentă a sunetului. Vom continua să extindem catalogul de melodii româneşti, astfel încât să putem îndeplini aşteptările tuturor utilizatorilor” a spus Przemek Pluta, Markets Operations Europa de Sud si de Est, Spotify.
Despre Spotify
Spotify a transformat pentru totdeauna lumea muzicii odată cu lansarea platformei în anul 2008.
"Misiunea noastră este să dăm frâu liber potenţialului creativităţii umane, oferind unui milion de artişti creativi ocazia de a îşi trăi pe deplin arta, iar miliardelor de fani posibilitatea de a se bucura şi a se lăsa inspiraţi de către aceşti creatori. Tot ceea ce facem are la bază pasiunea noastră pentru muzică.
Descoperă, gestionează şi împărtăşeşte peste 35 de milioane de titluri în mod gratuit, sau treci la nivelul următor cu Spotify Premium pentru a utiliza în exclusivitate opţiuni precum modul offline, o mai bună calitate a sunetului, Spotify Connect, sau audiţia fără reclame.
La ora actuală suntem cel mai mare serviciu global de streaming pe bază de abonament, cu o comunitate ce numără peste 157 de milioane de utilizatori, incluzând peste 71 de millioane de abonaţi Spotify Premium din 65 de ţări.
Pentru informaţii suplimentare, imagini, sau pentru a contacta echipa de comunicare, vă rugăm să accesați press.spotify.com", se mai arată în comunicatul de presă emis de Spotify.