Filmul tragediei din Sălaj: Adolescentul beat şi fără permis a spulberat tinerii după doar câteva sute de metri de mers cu maşina (Video)
De Redactia Observator la 26.12.2017, 14:38- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Când scăpăm de vortexul polar şi ninsori. Jumătate din ţară, paralizată de zăpezi
Un tânăr de 18 ani a provocat o tragedie, în această dimineaţă, în judeţul Sălaj! Deşi băuse şi nici nu avea permis, s-a urcat la volanul unei maşini. Nu a fost în stare să stăpânească autovehiculul şi a intrat, cu viteză, într-un grup de oameni aflaţi pe marginea şoselei.
Maşina condusă de tânărul în vârstă de 18 ani a lovit din spate un grup format din patru tineri care mergeau pe marginea drumului. Autoturismului s-a răsturnat în afara carosabilului, în urma impactului.
Un tânăr de 23 de ani din Valcăul de Jos a murit, iar doi adolescenţi, unul de 17 ani, iar celălalt de 18 ani, ambii din Şimleul Silvaniei, au fost răniţi, fiind transportaţi la spital.
Poliţiştii au stabilit că tânărul de 18 ani care se afla la volan nu avea permis de conducere. Totodată, în urma testării s-a stabilit că tânărul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, având o alcoolemie de 0.80 mg/l alcool pur în aer expirat.