Trei morți la Craiova, într-un Renault izbit frontal de un camion și "ondulat" după impact
Trei morți la Craiova, într-un Renault izbit frontal de un camion și "ondulat" după impact. Șoferul a intrat pe contrasens pe centura orașului, direct în camion.
De Cosmin Stăniloiu la 17.06.2020, 15:23- Accidentul a avut loc pe centura ocolitoare a Craiovei.
- Două femei și un bărbat au murit după impact.
Un teribil accident de circulație a avut loc miercuri după amiază pe centura de nord a orașului Craiova. În urma impactului dintre un autoturism Reanult Laguna și un camion au murit toate cele trei persoane din autoturism.
Camionul s-a răsturnat în afara carosabilului, șoferul a fost rănit, dar fără ca viața să îi fie pusă în pericol.
Un bărbat care conducea un autoturism pe DN 65F, dinspre Ișalnița, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune frontală cu un TIR, care, în urma impactului, s-a răsturant în afara părții carosabile.
Din pacate, în urma accidentului au decedat trei persoane, conducatorul autoturismului și două femei, pasagere în aceeași mașină.