Un tânăr din Ilfov care a anunţat la 112 că i-a luat foc casa a avut o "surpriză" de 200.000 euro, după stingerea incendiului
Incident şocant în Bragadiru! Un bărbat de 37 de ani a alarmat pompierii după ce în locuinţa sa a izbucnit un incendiu, dar după ce focul a fost stins, s-a trezit că îi lipseau banii. Paguba este consistentă: peste 200.000 de euro. Paradoxal, principalii suspecţi de furt sunt chiar soţia şi socrul bărbatului cu care păgubitul nu ar avea o relaţie bună. Autorităţile verifică acum dacă cei doi au provocat incendiul ca să acopere urmele jafului.
De Ana Grigore la 19.09.2024, 18:27Jaful a fost descoperit în urmă cu patru zile, după ce în locuinţa bărbatului de 37 de ani a izbucnit un incendiu. După lichidarea flăcărilor, bărbatul a observat că din casă îi lipseau 200.000 de euro şi 9.000 de lei.
A depus plângere la poliţie, iar autorităţile au deschis imediat o anchetă privind infracţiunile de furt şi distrugere din culpă. Din verificări s-a stabilit că făptaşii sunt chiar soţia şi socrul victimei, cu care aceasta nu mai era în relaţii bune.
Iniţial cei doi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar astăzi au fost prezentaţi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu, unde judecătorul a dispus măsura arestului preventiv pentru 30 de zile pentru femeie, iar în cazul bărbatului s-a dispus măsura controlului judiciar.
Cei doi sunt acuzaţi de furt calificat și complicitate la furt calificat, iar poliţiştii fac verificări pentru a stabili dacă tot ei sunt cei care au pus focul.