Antena LIVE

Curs valutar

Video

Zeci de persoane păgubite prin celebra metodă "accidentul". Sfaturi cruciale ale poliţiştilor: 3 paşi simppli prin care ne putem proteja

Metoda "accidentul" e din nou la modă. În ultimele zile mai multe victime au picat pradă falşilor medici sau avocaţi.

De la 07.09.2021, 08:59
WhatsApp
Vezi și:

Oricât de mult s-a vorbit despre această înşelătorie, continuă să fie persoane înşelate prin metoda "accidentul". Majoritatea celor care cad pradă acestei metode sunt oameni în vârstă pentru că, spun specialiştii din poliţie, vârstnicii sunt mult mai vulnerabili atunci când sunaţi să li se spună că o rudă are nevoie de ajutor.

Poliţiştii spun că pentru a preveni astfel de situaţii este foarte important să discutăm despre ele în familie pentru ca persoanele vulnerabile să ştie cum să reacţioneze atunci când sunt sunate şi li se spune că o rudă a suferit un accident. În primul rând, nu oferiţi niciun fel de date personale la telefon, dar cereţi informaţii despre locul în care s-ar fi petrecut presupusul accident, despre secţia de poliţie sau spitalul în care s-ar afla ruda.

Mai apoi închideţi telefonul şi sunaţi ruda respectivă, indiferent de oră, pentru că de obicei aceşti şarlatani îşi sună victimele la ore târzii. Dacă ruda respectivă nu confirmă informaţiile şi vă daţi seama că aţi fost pe punctul de a fi înşelaţi sunaţi la 112. Foarte important, atrag atenţia poliţiştii, nu încercaţi să vă faceţi singuri dreptate şi nu re-apelaţi numărul de pe care aţi fost sunat.

Alex Prunean

Meseria aceasta de fapt e o vocație. Sau un microb. De fapt, ambele. Îmi aduc aminte că atunci când am intrat în “familia Antenei” eram cel mai tânăr corespondent. ...

accident metoda accidentul politie inselatorie
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025