Povestea insulei Ada Kaleh, paradisul exotic pierdut sub apele Dunării. Mărturiile emoționante ale unui fost locuitor pe Insula Fortăreaţă

Imaginaţi-vă un loc în care simţi că ai trecut graniţele continentului, dar încă eşti acasă. O insulă învăluită în arome de cafea turcească, parfum oriental şi delicii cu iz mediteraneean. A fost odată Ada Kaleh, iar pe micul paradis exotic pierdut sub apele Dunării, mirajul la care astăzi putem doar visa era pură realitate. Insula fortăreaţă, cu istorie şi monumente unice în ţara noastră, trebuia salvată şi repusă în circuitul turistic. Promisiunile autorităţilor au curs pe apa sâmbetei. 

• ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Argeş, în care Andrei şi-a condus vărul spre moarte din teribilism şi lipsă de experienţă. Şi el a plătit cu viaţa

Engur Ahmet, fost locuitor pe Ada Kaleh: N-am fost conştient până când n-am văzut casa mea decopertată. Că o să ne mutăm. N-am crezut.

1969. Dunărea înghite pentru totdeauna micul Orient numit Ada Kaleh sau Insula Fortăreaţă. Pentru cei care s-au încăpăţânat să spere că nu vor fi nevoiţi să ia viaţa de la zero, a început coşmarul. Engur Ahmet avea 27 de ani pe-atunci. Astăzi, a rămas singurul locuitor al insulei dispărute care nu a plecat departe de locul natal. Trăieşte în Orşova, iar casa sa este un templu al copilăriei niciodată uitate. 

Reporter: Când aţi plecat de pe Ada Kaleh, unde v-aţi dus?

Engur Ahmet, fost locuitor pe Ada Kaleh: Eram unul dintre cei nehotărâţi. Unde să plec? Şi din cauza asta am suferit mult. Nu am avut locuinţă. Făceam naveta la Turnu Severin. Stăteam la socrii mei, nici ei nu aveau prea mult spaţiu. Pe urmă am stat într-o baracă câteva luni.

Scufundarea insulei Ada Kaleh, renumită pentru farmecul său exotic, a fost parte dintr-un plan măreţ

Un sacrificiu mic pentru o realizare mare, spuneau cei din fruntea "epocii de aur". Odată cu începerea construcţiei de la Porţile de Fier s-au pierdut pentru totdeauna sub apele barajului 11 localităţi de pe malul românesc şi 7 de pe cel sârbesc. Un tribut pe care oamenii l-au plătit pentru a pune o piatră la temelia unui stat independent energetic. Li s-a promis marea cu sarea. Au primit, în schimb, leafa minimă pe un an de zile. 

Engur Ahmet, fost locuitor pe Ada Kaleh: De ce nu m-a despăgubit şi pe mine ca lumea. Dacă mi-ai luat casa, de ce nu îmi dai casă în loc? Au fost nişte minciuni care… Ne-au păcălit cu asta. Am crezut că o să fim totuşi privilegiaţi, or să ne dea ceva, or să ne facă ceva. Nu. A fost greu.

Greu a fost, greu a rămas. Cu timpul, oamenii au răzbit şi şi-au reclădit viaţa de la zero. Au rămas însă cu durerea de a-şi şti strămoşii uitaţi. De insula-paradis s-a ales praful. O parte din monumentele de pe Ada Kaleh au fost reconstruite pe Insula Şimian. Doar că apoi au fost lăsate în paragină.

Pescarii ce mai calcă uneori pământul de pe Şimian. Ghizii noştri de astăzi ne călăuzesc printre zidurile şi acum impunătoare ale cetăţii. Fortăreaţa construită în timpul Imperiului Habsburgic şi gândită să reziste inclusiv asediului cu catapulte este într-un continuu război cu forţa nemiloasă a naturii. 

Zidurile groase dau semne că cedează. Apa s-a infiltrat printre cărămizi, muşchii au crescut pe cetate ca pe un sol fertil. Arcadele sub care negustorii îşi aranjau odinioară cel mai bun rahat, cele mai fine parfumuri şi renumitele ţigarete de Ada Kaleh se macină. Un documentar filmat în 68 suprinde planurile niciodată duse la bun sfârşit.

Cristina Oprea, reporter Observator: Ce a însemnat strămutarea cetăţii aici, pe insula Şimian? O muncă titanică greu de imaginat. Fiecare piatră a fost numerotată pentru ca edificiile să poată fi refăcute aici întocmai ca pe Ada Kaleh.

Engur Ahmet, fost locuitor pe Ada Kaleh: Mama a murit în '68. După ce ne-am mutat de pe insulă. Şi o avem înmormântată pe insula Şimian. După 40 de ani am reuşit ca să mai intru pe insulă. Că a fost interzis. M-am gândit cu bucurie că mă duc şi eu să mă rog la mormântul lui mama. A fost imposibil. Trebuie defrişat. 

Dacă nu din respect pentru sacrificiul impus, Ada Kaleh trebuia salvată pentru imensul ei potenţial turistic, spun specialiştii

În loc să o pună în valoare, statul român priveşte nepăsător degradarea unei mine de aur. 

Reporter: Mai naşte Ada Kaleh pasiuni şi în clipa de faţă?

Mihaela Băicuş, muzeograf: Da, da. Era supranumit şi micul Gibraltar, deoarece se dezvoltase un turism şi o viaţă comercială înfloritoare. 

Ali Kadri îl chema pe cel mai bogat om de pe insulă. "Sultanul din Ada Kaleh" era el poreclit: un copil orfan, care după ce a văzut că moare de foame din pescuit s-a apucat de comerţ cu ţigarete. Musulmana, făbricuţa sa, producea 17 sortimente a căror faimă a depăşit cu mult graniţele ţării. A fugit în Turcia în 1945, iar averea sa a fost confiscată de comunişti.

Mihaela Băicuş, muzeograf: Acolo se producea un tutun de foarte bună calitate, însuşi Carol al II-lea se aproviziona cu tutun de pe această insulă.

Vestea dinamitării micului paradis exotic a creat un interes uriaş în epocă, îşi aminteşte Engur. În ultimele sale luni, pe insulă s-au perindat mii de turişti vrăjiţi de povestea locului. 

Engur Ahmet, fost locuitor pe Ada Kaleh: Duminica mergeam vâslaş. Să vâslesc la barcă. Ţiu minte că o duminică am făcut 27 de drumuri. Pe malul celălalt, de la Ada Kaleh.

Tot ce a mai rămas în prezent din insulă este o mică secţie în muzeul Porţile de Fier în care s-a încercat o reconstituire a unei case turceşti cu puţinele obiecte salvate de pe insulă. Din difuzoare răsună o romanţă a lui Gigi Marga.

700 de suflete trăiau pe insula fortăreaţă ce se întindea pe 7 kilometri pătraţi

După strămutare, cei mai mulţi au luat calea Orientului, în speranţa că îşi vor vindeca mai uşor rănile printre cei de-un neam cu ei. I-a invitat însuşi Suleiman Demirel, premierul turc, când a vizitat insula în 1967. Şi-au schimbat numele de familie în Ada Kaleii - cei de pe Ada Kaleh şi şi-au botezat copiii Banatlî sau Dunatlî - cel din Banat, cel de pe Dunăre. În România mai trăiesc azi puţini din urmaşii turcilor de pe Ada Kaleh, împrăştiaţi prin ţară, cei mai mulţi - în Dobrogea. Între timp, autorităţile române continuă să folosească fără ruşine istoria Ada Kaleh pentru a cheltui bani publici.

Engur Ahmet, fost locuitor pe Ada Kaleh: S-au primit bani pentru refacerea insulei. Zice trebuie să vă angajaţi la noi ca ghid turistic. M-am dus, am făcut contract. Şi după 15 zile m-am dus, i-am pistonat, domne, ce trebuie să fac eu? M-am gândit că dacă mă angajează vom începe lucrarea la insula Şimian. Dar nici vorbă. Banii s-au cheltuit pe conferinţe, banii s-au cheltuit pe studii de fezabilitate, s-au făcut proiecte... pe mine m-au dat afară. După două săptămâni m-au dat afară. Eu mă gândesc că trebuia planificat ca la Revelion vizitarea insulei.

Locul în care au fost strămutate monumentele din Ada Kaleh e înghiţit azi de buruieni, iar accesul nu a fost niciodată posibil pentru oamenii de rând, deşi includerea insulei Şimian în circuitul turistic nu a lipsit niciodată din discursurile electorale.