"Asta e pentru Donald Trump". Un soldat israelian-american a tras rafale de mitralieră când a aflat că a câştigat un nou mandat
Victoria lui Donald Trump în alegerile prezidenţiale din SUA a stârnit un val de reacţii în întreaga lume. Unii au fost dezamăgiţi de rezultatul votului, alţii s-au bucurat peste măsură când au aflat că Trump revine la Casa Albă. Cert e că deznodământul cursei dintre Donald Trump şi Kamala Harris nu a lăsat pe nimeni indiferent.
De Redactia Observator la 08.11.2024, 16:03Poate cea mai bizară formă de a celebra victoria lui Trump vine din Israel. Acolo, un soldat IDF începe să tragă cu mitralieră în momentul în care află cine va fi noul preşedinte al Americii. "Asta e cu ocazia victoriei lui Donald Trump. Dumnezeu să binecuvânteze America! Dumnezeu să binecuvânteze Israel", a spus militarul înainte de a descărca mitraliera. Trebuie menţionat că militarul în cauză este născut în Statele Unite ale Americii, dar a revenit în Israel pentru a lua parte la luptele din Orientul Mijlociu în care este implicată IDF.
Bucuria militarul israelian ar putea fi tradusă şi în termeni geopolitici. Este ştiut faptul că Donald Trump a fost şi rămâne un susţinător al poporului israelian de care este foarte ataşat. De asemenea, viitorul preşedinte al SUA are o relaţie foarte apropiată de prietenie cu Benjamin Netanyahu, premierul Israelului. Mai mult, Ivanka Trump, fiica lui Donald Trump, este căsătorită cu Jared Kushner, un puternic om de afaceri israelian care activează în SUA şi care a şi fost unul dintre consilierii lui Trump în primul său mandat la Casa Albă.