Atac masiv al Ucrainei. Rusia susţine că a doborât 74 de drone, dar cea mai mare rafinărie de la Marea Neagră a fost avariată
Război în Ucraina. Sistemele de apărare aeriană ale Rusiei au distrus 75 de drone lansate de Ucraina, mai mult de jumătate dintre acestea fiind anihilate deasupra regiunii Rostov, din sud-vest, a declarat luni Ministerul Apărării de la Moscova, în condiţiile în care rafinăria de petrol Tuapse, cea mai mare de la Marea Neagră, a fost avariată într-un atac major al unei drone ucrainene în timpul nopţii, care a provocat un incendiu, relatează Reuters, citată de news.ro.
De Redactia Observator la 22.07.2024, 14:34Patruzeci şi şapte de drone au fost distruse deasupra Rostovului, 17 deasupra apelor Mării Negre şi Mării Azov, opt deasupra regiunii Krasnodar şi câte o dronă deasupra regiunilor Belgorod, Voronej şi Smolensk, a declarat ministerul pe aplicaţia de mesagerie Telegram.
Cea mai mare rafinărie de la Marea Neagră, avariată
Resturile uneia dintre dronele ucrainene au lovit însă rafinăria de petrol Tuapse din Rusia, cea mai mare de la Marea Neagră. S-a declanşat un incendiu, deşi amploarea pagubelor nu a fost imediat clară. Rafinăria este deţinută de compania petrolieră Rosneft. Autorităţile susţin că opt drone au fost doborâte în apropiere de Tuapse. Canalele de ştiri ruseşti SHOT şi Mash Telegram au raportat că o serie de explozii au fost auzite în apropierea rafinăriei în primele ore ale zilei de luni. Nu au existat victime, susţin oficialii.
Ucraina a vizat sistematic infrastructura energetică rusă în încercarea de a perturba economia Rusiei şi capacitatea acesteia de a finanţa ceea ce Kremlinul numeşte operaţiunea sa militară specială din Ucraina. Oficialii ucraineni spun că atacurile au fost efectuate ca represalii pentru loviturile ruseşti asupra sistemului energetic al Ucrainei, în timp ce Rusia afirmă că atacurile cu drone ale Ucrainei reprezintă acte de terorism.
Uzina Tuapse, care are o capacitate de prelucrare de 240.000 de barili de petrol pe zi, a fost ţinta mai multor atacuri aeriene ucrainene de la începutul războiului pe care Rusia l-a lansat împotriva Ucrainei în 2022, inclusiv unul pe 17 mai. Rafinăria Tuapse produce nafta, păcură, motorină în vid şi motorină cu conţinut ridicat de sulf, furnizând combustibil în principal Turciei, Chinei, Malaeziei şi Singapore. În 2023, uzina a prelucrat 9,322 milioane de tone de ţiţei, producând 3,306 milioane de tone de motorină şi 3,123 milioane de tone de păcură.