Atac nemilos în Odesa: patru morţi şi zeci de răniţi. Castelul "Harry Potter", aflat pe malul mării, a fost lovit şi distrus de flăcări
Război în Ucraina. Odesa a devenit din nou ţinta atacurilor ruseşti. Patru oameni şi-au pierdut viaţa şi alţi zeci au fost răniţi, anunţă autorităţile. O altă clădire realizată în stil gotic a fost lovită şi distrusă de flăcări. Între timp, Jens Stoltenberg a ajuns la Kiev într-o vizită surpriză. Secretarul general al NATO recunoaşte şi el că membrii Alianţei Nord-Atlantice nu şi-au respectat promisiunile de ajutor militar din ultimele luni, dar nu e prea târziu încă pentru ca Ucraina să câştige. Rusia ştie că se află în avantaj şi a făcut deja planuri pentru ofensiva de vară. Într-una dintre cele mai optimiste declaraţii venite de la Kremlin de la începutul invaziei, purtătorul de cuvânt al lui Putin anunţă că soarta lui Volodimir Zelenski este pecetluită.
De Redactia Observator la 30.04.2024, 07:30Un atac rusesc cu rachetă, în plină zi, asupra unei instituţii de învăţământ din portul ucrainean Odesa a ucis luni patru persoane şi a rănit 28, au anunţat oficiali locali citaţi de Reuters. Guvernatorul regional Oleh Kiper a informat pe Telegram că patru dintre răniţi sunt în stare gravă şi primesc tratament de urgenţă. El a precizat că printre răniţi se numără doi copii şi o femeie însărcinată.
O clădire istorică din apropierea malului mării, în flăcări
Imagini postate online arată o clădire istorică din apropierea malului mării care este în flăcări, în timp ce fumul se ridică spre cer. Imaginile, care nu au putut fi verificate imediat, arată, de asemenea, persoane care primesc îngrijiri pe stradă şi mult sânge pe jos.
Purtătorul de cuvânt al marinei ucrainene, Dmyitro Pletenciuk, a precizat că lovitura a fost efectuată cu o rachetă balistică Iskander-M cu focos cluster. Aceste rachete sunt mai greu de interceptat.
Un membru al parlamentului, printre răniţi
Postul public de televiziune Suspilne a declarat că acoperişul clădirii, descrisă ca fiind o academie de drept, a fost aproape distrus. Aceasta a precizat că preşedintele academiei, un fost membru proeminent al parlamentului, Serhii Kivalov, se numără printre răniţi.
Odesa a fost o ţintă frecventă a atacurilor ruseşti cu rachete şi drone, fiind vizată în special infrastructura portuară.