Crimeea nu poate fi adusă înapoi cu arma în mână, recunoaște Zelenski: Nu putem pierde zeci de mii dintre oamenii noștri
Peninsula Crimeea, anexată de Rusia în 2014, va trebui să revină sub suveranitatea Ucrainei pe cale diplomatică, a declarat Volodimir Zelenski, recunoscând într-un interviu pentru Fox News că acel teritoriu nu poate fi recucerit prin mijloace militare.
De Redactia Observator la 21.11.2024, 09:41Război în Ucraina. Intervievat miercuri de Fox News în timp ce se afla în tren în Ucraina, Zelenski a spus că ţara sa nu îşi va putea permite să piardă atât de multe vieţi câte ar fi necesare pentru a recuceri Crimeea prin mijloace militare, potrivit Agerpres.
El a respins încă o dată orice eventuală cedare a vreunui teritoriu ocupat deja de forţele ruse, afirmând că Ucraina ''nu poate recunoaşte juridic ca fiind rus niciun teritoriu ucrainean ocupat''.
''Am menţionat deja că suntem pregătiţi să aducem înapoi Crimeea diplomatic. Nu putem pierde zeci de mii dintre oamenii noştri care ar pieri de dragul revenirii Crimeei şi nu este real că o putem aduce înapoi cu arma în mână. Înţelegem că Crimeea poate fi adusă înapoi diplomatic'', a explicat şeful statului ucrainean pentru Fox News.
O cincime din Ucraina, ocupată de ruși
- "Vom pierde dacă SUA încetează să mai ajute Ucraina", avertizează Volodimir Zelenski
- Marea Britanie ia în calcul să-i permită lui Zelenski atacuri cu rachete Storm Shadow pe teritoriul Rusiei
- Zelenski, discurs către deputaţii europeni după 1.000 de zile de război: "Trebuie să-i punem capăt echitabil"....
Rusia a anexat ilegal Crimeea în 2014 după o revoltă populară ce l-a forţat pe preşedintele pro-rus de la acea vreme Viktor Ianukovici să fugă din Ucraina.
De la începerea invaziei ruse pe scară largă în Ucraina în februarie 2022, Rusia a ocupat aproximativ o cincime din teritoriul ucrainean şi a proclamat anexarea a patru provincii, deşi nu deţine controlul integral în niciuna dintre ele.
Volodimir Zelenski a propus o formulă de pace şi un ''plan de victorie'' bazate pe retragerea forţelor ruse din Ucraina; intervenţiile sale recente au evidenţiat necesitatea unor garanţii de securitate şi a invitaţiei de a adera la NATO, scenariu respins însă de Moscova.