Antena LIVE

Curs valutar

Decizie majoră a regelui Charles. Extinde lista celor care îi pot prelua atribuțiile şi rezolvă criza cauzată de prinții Harry și Andrew

Regele Charles al III-lea a început procesul de creștere a numărului de membrii ai Familiei Regale care pot să îi țină locul pentru obligațiile  oficiale - propunându-i prințesa Anne și prințul Edward. În prezent, "consilieri de stat" sunt regina Camilla, la care se adaugă alți patru membri ai familiei regale. Printre aceștia se numără prințul Andrew și prințul Harry, care nu mai sunt membrii activi. Cererea de modificare din partea monarhului a fost citită luni în Camera Lorzilor, notează BBC.

De la 14.11.2022, 22:41
WhatsApp
Regele Charles extinde lista celor care îi pot prelua atribuțiile Profimedia

Este de așteptat ca Lorzii să răspundă marți, în aceeași zi în care guvernul ar putea depune un proiect asemănător în Camera Comunelor, care ar modifica legislația care stabilește numărul și condițiile în care pot fi numiți consilierii de stat. Această acțiune rapidă în Parlament este menită să rezolve o problemă constituțională incomodă cu privire la cine ar putea să-l suplinească pe rege dacă se află în străinătate sau are o problemă de sănătate și nu își poate îndeplini îndatoririle de șef de stat.

Prințul Andrew, Ducele de York, s-a retras din îndatoririle regale în urma asocierii sale cu Jeffrey Epstein. În ceea ce îl privește pe prințul Harry, duce de Sussex, acesta locuiește împreună cu familia sa în Statele Unite și a renunțat să mai fie un membru activ al familiei regale.

O soluție de compromis propusă de noul monarh

În loc să-i elimine de pe lista consilierilor de stat pe cei doi, propunerea regelui Charles al III-lea este de a extinde grupul de membri ai familiei regale eligibili, astfel încât situația prințului Andrew și a prințului Harry să nu mai fie o problemă.

Pe acelaşi subiect

Lordul Parker de Minsmere a citit o declarație din partea regelui, prin care a cerut ca sora și fratele său, prințesa Anne, Prințesă Regală și Prințul Edward, contele de Wessex, să fie adăugați ca consilieri suplimentari de stat. Adăugarea consilierilor suplimentari ar "asigura eficiența continuă a afacerilor publice atunci când nu sunt disponibil, cum ar fi în timp ce îmi îndeplinesc îndatoririle oficiale în străinătate", le-a transmis regele Charles al III-lea membrilor Camerei Lorzilor.

Acest lucru va însemna modificarea Legii Regenței, care prevede în prezent că consilierii de stat sunt soțul/soția monarhului, plus următoarele patru membrii ai familiei în linia de succesiune la tron, care au peste 21 de ani.

Consilierii actuali sunt regina Camilla, prințul William, prințul Harry, prințul Andrew, și fiica sa, prințesa Beatrice. Atât Prințesa Anne, cât și Prințul Edward au fost anterior consilieri de stat, înainte de a fi depășiți în ordinea succesiunii.

Adrian Popovici
regele charles al iii-lea printesa anne printul harry
Întrebarea zilei
A mers corectitudinea politică prea departe în noul film Disney - Albă ca Zăpada?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025