Dispariția misterioasă a unei tinere în timp ce călătorea cu logodnicul prin SUA. Iubitul ei nu vrea să vorbească cu poliția. Ultimele imagini cu cei doi
Un caz misterios ține America cu sufletul la gură de câteva zile. O tânără de 22 de ani, urmărită de câteva sute de mii de persoane pe Instagram, a dispărut fără urmă în timp ce călătorea prin țară cu iubitul ei. Familia nu mai are nicio veste de la ea de la finalul lunii august iar poliția crede ca iubitul fetei ascunde informații vitale despre soarta ei.
De Redactia Observator la 17.09.2021, 14:34Gabby Petito, în vârstă de 22 de ani, a plecat în iunie cu iubitul ei, Brian Laundrie, într-o călătorie cu mașina prin mai multe orașe din SUA. Cei doi filmau vloguri de călătorie iar tânăra era urmărită de 260.000 de oameni pe Instagram. Familia nu a mai primit nicio veste de la ea de la sfârșitul lunii august și a raportat-o dispărută pe 11 septembrie. Poliția crede că se afla în Parcul Național Grand Teton din Wyoming înainte de ultima comunicare cu familia ei, care locuiește în New York, scrie CNN.
Anchetatorii care o caută pe Gabby Petito cred că logodnicul ei și familia băiatului ascund informații esențiale legate de dispariția ei și refuză să le ofere poliției. „Cred că Brian știe ce s-a întâmplat”, a spus Todd Garrison, șeful poliției din North Port, Florida. "Cred că oamenii din jurul lui Brian pot avea și ei informații și îi rugăm pe acei oameni să se prezinte. Oferiți-ne informațiile de care avem nevoie pentru a o găsi pe Gabby și pentru a o reuni cu familia ei” a mai spus el.
"Anchetăm dispariția unei persoane. Două persoane au plecat într-o călătorie și o persoană s-a întors. Și acea persoană este Brian. O căutăm pe Gabby iar el nu este dispus să ne ofere nicio informație", a declarat Garrison pentru CNN. Autoritățile cred că Brian Laundrie a fost ultima persoană care a văzut-o pe Petito înainte ca ea să dispară.
Pe 11 septembrie, polițiștii au găsit mașina folosită în călătorie de Gabby și Brian. Se afla la casa părinților băiatului din North Port, Florida. Laundrie s-ar fi întors singur în North Port pe 1 septembrie, a declarat poliția. Autoritățile investighează unele materiale pe care le-au găsit în vehicul, deși nu au clarificat exact ce anume caută. Brian Laundrie și familia au refuzat să stea de vorbă cu anchetatorii veniți sâmbătă să-i interogheze și au fost trimiși să discute cu avocatul familiei.
- „Tată, dă-mi un semn de viață”. O româncă îşi caută disperată tatăl, dispărut în Italia
- Un băieţel cu autism, dispărut de trei zile, a băut apă cu nămol pentru a supraviețui, înainte de a fi...
- Trupul unui bărbat a fost descoperit la aproape 20 de ani de la dispariţie, cu ajutorul Google Maps, în Florida
Familie fetei acuză că Laundrie are informații despre dispariția lui Gabby, dar „se ascunde în spatele” avocatului său. ”A crescut cu Gabby, au mers împreună la școală. Nu sunt străini. Se cunosc de multă vreme ", a spus tatăl vitreg al tinerei dispărute. "Ea este dragostea vieții tale. A apărut pe rețelele de socializare. Ai postat pe conturile tale. Dacă este adevărat, atunci fă ceea ce trebuie. Trebuie să o faci acum. Nu mai aștepta", l-a îndemnat pe Brian tatăl vitreg al fetei.
Fără un cadavru sau o mărturie, poliția nu tratează cazul ca pe o crimă, deși fanii tinerei de pe social media se tem ca Gabby Petito a murit iar logodnicul ei este implicat cumva în tragedie. Poliția din Moab, Utah, s-a întâlnit cu cei pe 12 august și spune că erau „angajați într-un fel de altercație”. Deși cei doi au fost văzuți de martori că se bat, când au fost abordați de polițiști, „atât bărbatul, cât și femeia au raportat că sunt îndrăgostiți și logodiți și nu au dorit ca vreunul dintre ei să fie pus sub acuzare pentru vreo agresiune”, a declarat ofițerul de poliție Eric Pratt. Discuția poliției cu cei doi a fost filmată atunci cu un bodycam iar imaginile făcute publice arată cum Gabby izbucnește în plâns la un moment dat. Tânăra era vizibil afectată de ceva. Atunci polițiștii le-au cerut celor doi să stea departe unul de celălalt pentru o noapte, o procedură standard în astfel de cazuri.
Pe 20 august, cei doi au postat un video pe Youtube cu imagini din călătoria lor cu mașina prin SUA. Avocatul familiei tinerei a povestit că pe 30 august familia a primit un mesaj de pe telefonul lui Gabby, dar nu cred că mesajul a fost scris de ea. Acesta nu a dezvăluit conținutul mesajului. Investigația continuă în acest caz, dar poliția nu poate percheziționa locuința tânărului pentru că nu este stabilită ”vreo crimă”.