Consulatul Rusiei din Marsilia a fost atacat cu trei dispozitive explozive, două dintre ele au explodat. VIDEO
O explozie a fost auzită luni dimineață, cu puțin înainte de ora locală 8:00 (9:00 ora României), în apropierea Consulatului General al Rusiei din Marsilia. Trei dispozitive explozive artizanale au fost aruncate asupra fațadei Consulatului, două dintre ele au explodat. Atacul care a avut loc la trei ani de la începutul războiului din Ucraina nu s-a soldat cu victime, potrivit unei surse din poliție, citat de AFP. Ministerul rus de Externe a denunțat imediat un "atac terorist".
De Redactia Observator la 24.02.2025, 12:32Trei dispozitive explozive artizanale au fost aruncate în fața consulatului rus, însă incidentul nu s-a soldat cu victime, a transmis Agenția France-Presse (AFP), citând o sursă din poliție.
Dintre cele trei dispozitive, două au explodat, iar cel de-al treilea este analizat de autorități. Poliția a izolat perimetrut şi a declanşat o operațiune de dezamorsare.
Inițial, o sursă din poliție a declarat pentru BFMTV că atacul a fost realizat cu două cocktailuri Molotov. Totuși, prefectura poliției Bouches-du-Rhône a precizat ulterior că "noțiunea de cocktail Molotov nu se confirmă în acest stadiu".
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat că incidentul "poartă toate semnele unui atac terorist" și a cerut Franței "măsuri exhaustive și prompte de investigare, precum și consolidarea securității misiunilor diplomatice ruse".
- Serghei Lavrov, vizită în Turcia la 3 ani de la lansarea invaziei în Ucraina. Ministrul rus discută despre...
- Rusia accelerează maşinăria de război înainte de negocierile cu Trump. Moscova susţine că vrea un acord pe...
- Mesajul lui Zelenski la trei ani de război: "Trei ani de rezistenţă, de eroism absolut al ucrainenilor. Sunt...
- Unde au loc cele mai intense lupte, la trei ani de la izbucnirea războiului din Ucraina. Concluzia analiştilor ISW
- Summit la Kiev. Liderii G7 vor discuta cu Mark Rutte, şefii UE şi cu liderii României şi Poloniei despre...
Consulul general al Rusiei la Marsilia, Stanislav Oranski, a declarat că explozia s-a produs "în interiorul" consulatului, deşi presa franceză afirmă că dispozitivele explozive au fost aruncate în grădina clădirii diplomatice.
Consulatul este situat pe bulevardul Ambroise-Paré, într-o zonă unde se află mai multe reprezentanțe diplomatice, inclusiv cele ale Egiptului, Tunisiei şi Armeniei
Atacul a avut loc în ziua în care se împlinesc trei ani de la invadarea Ucraina, însă nu este clar dacă consulatul rus a fost ținta directă a acestui incident.