Israelul declară începutul unei noi faze a războiului, după explozia pagerelor din Liban. Ministrul Apărării laudă armata şi Mossadul
Se adânceşte conflictul din Orientul Mijlociu, iar războiul devine electronic. După explozia pagerelor din Liban, au sărit în aer şi dispozitivele walkie-talkie. 37 de oameni au murit în cele două atacuri. Israelul nu a revendicat atentatele, însă a anunţat că războiul cu palestinienii a intrat într-o nouă fază.
De Redactia Observator la 19.09.2024, 18:11Noua serie de atentate a avut loc la aproximativ 24 de ore de la cele produse de pagerele care au sărit în aer. Momentul nu a fost întâmplător ales, pentru că spitalele din Liban sunt suprasolicitate. De altfel, în parcarea unuia dintre cele mai mari instituţii medicale din Beirut a fost descoperit un dispozitiv exploziv, care a fost detonat în mod controlat. Mai grav, spitalele au nevoie de sânge pentru transfuzii, pentru că foarte mulţi răniţi sunt în stare gravă. Şi nu e singura problemă.
Israelul nu-şi asumă atacul
Israelul nu şi-a asumat paternitatea celor două serii de atentate, însă ministrul israelian al Apărării a lăudat cooperarea dintre instituţiile aflate în subordine.
"Forţele de apărare israeliene au rezultate excelente, alături de Shin Bet şi împreună cu Mossad, în toate privinţele, iar rezultatele muncii lor sunt impresionante", a declarat Yoav Gallant, ministrul israelian al apărării.
- Atacul cu pagere din Liban. O companie bulgară ar fi vândut dispozitivele explozive către Hezbollah. A fost...
- Al doilea val de explozii în Liban. Hezbollah susţine că 20 dintre membrii săi au murit în atac. Reacţia Iranului
- Noi explozii în Liban. Au fost detonate iar staţii de emisie-recepție ale militanților Hezbollah: cel puţin 9...
Potrivit unor surse, Mossadul este cel care s-a ocupat de cele 5.000 de pagere comandate de libanezi, pe care le-a transformat în adevărate bombe cu detonare de la distanţă.
"Ceea ce s-a întâmplat este o palmă în față oricui se află în regiune care vrea să găsească o soluție diplomatică. Și cred că aceasta este o escaladare clară a conflictului actual, asta e realitatea", spune Firas Abiad, ministru libanez al Sănătății.
De unde ar fi provenit pagerele explozive
Marea necunoscută a acestui moment este cine a fabricat pagerele şi, cel mai probabil, şi staţiile de emisie-recepţie care au explodat. Marca aparţine unei companii din Taiwan, dar aceasta neagă că ar fi produs respectiva aparatură, însă indică o firmă din Ungaria.
Faptul că numele Ungariei a apărut în scandalul declanşat de atentatele cu pagere din Liban şi Siria a determinat Budapesta să ia decizii rapide.
Membrii grupării Hezbollah au renunţat la telefoanele mobile la solicitarea şeicului Nasrallah. Liderul militanţilor le-a explicat că smartphone-urile pot fi localizate urgent prin GPS, în timp ce pagerele - nu.