Antena LIVE

Curs valutar

Israelul îşi va menţine prezenţa în 5 poziţii din Liban. Beirutul acuză că este o "ocupaţie"

Israelul a decis să-şi menţină prezenţa în cinci poziţii din sudul Libanului, după expirarea termenului-limită cu privire la retragerea din zonă, prevăzut în cadrul acordului de încetare a focului încheiat cu Hezbollah.

De la 19.02.2025, 09:12
WhatsApp
Vezi și:

Libanul a declarat marţi că orice prezenţă israeliană pe teritoriul său constituie o "ocupaţie", în condiţiile în care armata israeliană şi-a menţinut prezenţa în cinci poziţii din sudul ţării, după expirarea termenului limită privind retragerea din zonă, prevăzut în cadrul acordului de încetare a focului dintre Hezbollah şi Israel.

Într-o declaraţie citită după o întâlnire între preşedintele libanez, premier şi preşedintele Parlamentului, purtătoarea de cuvânt a preşedinţiei, Najat Sharafeddine, a declarat că liderii libanezi consideră "orice prezenţă israeliană pe teritoriul libanez drept o ocupaţie".

Ea a adăugat că Beirutul va sesiza Consiliul de Securitate al ONU pentru "a forţa Israelul să se retragă imediat", reafirmând că armata libaneză este pregătită să îşi îndeplinească rolul la graniţa cu Israelul.

ONU a avertizat marţi că orice întârziere în retragerea israeliană din sudul Libanului încalcă rezoluţia 1701 a Consiliului de Securitate, care a servit drept bază pentru acordul de încetare a focului intrat în vigoare pe 27 noiembrie.

"Astăzi este sfârşitul perioadei stabilite pentru retragerea armatei israeliene şi desfăşurarea în paralel a forţelor armate libaneze pe poziţiile din sudul Libanului", a declarat emisarul ONU în Liban şi forţele Naţiunilor Unite de menţinere a păcii într-un comunicat comun. "O nouă întârziere în acest proces nu este ceea ce noi aşteptăm, mai ales că aceasta continuă să încalce rezoluţia 1701 a Consiliului de Securitate al ONU" din 2006, se mai arată în comunicat.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

israel liban onu
Întrebarea zilei
Cât vorbiţi la telefon pe zi?

Mai puţin de o oră

1-3 ore

Peste 3 ore

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Comuna din România unde te simți ca-n Dubai. Autoritățile au făcut o...
Fanatik.ro
Publicat 21.02.2025
Alertă Severe Weather! Orașele din România unde vor fi -26 grade Celsius...
Gandul
Publicat 21.02.2025
Alegeri Germania. Gafa imensă a nemților, la indigo după cea din România....
Adevărul
Publicat 21.02.2025
Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN, rezumat episoade 19, 20 și 21, 20 februarie...
A1
Publicat 21.02.2025
Horoscopul zilei de 22 februarie 2025. Racii sunt norocoși. Află ce se...
CaTine
Publicat 21.02.2025
O cunoscută influenceriță din România a născut la 8 luni! Tânăra a adus pe...
spynews.ro
Publicat 21.02.2025
Fostul tenismen ucrainean din Top 20 a dezvăluit ce i-a scris un coleg rus la...
GSP
Publicat 20.02.2025
Regina faimoasă care a ieșit distrusă dintr-un triunghi amoros de coşmar! A...
Click.ro
Publicat 21.02.2025
NASA a recalculat riscul unui impact cu asteroidul 2024 YR4. E considerat cel mai...
Useit
Publicat 21.02.2025
Cui i-a trimis Andrei Perneș ultimul mesaj înainte să moară. Ce a scris fostul...
Redacţia.ro
Publicat 21.02.2025
Ce se va întâmpla când Papa Francisc va muri. Cine anunță decesul, după ce...
libertatea.ro
Publicat 21.02.2025
BLACKPINK va organiza un turneu mondial uriaș în 2025, după o perioadă de...
ZU
Publicat 21.02.2025
Pârjoale moldovenești. Una dintre cele mai populare rețete tradiționale
Hello taste
Publicat 20.02.2025
Expunerea la murdărie: de ce e important să îți lași copilul să se joace liber
Deparinti
Publicat 21.02.2025
Actorii turci la Festivalul Internațional de film de la Berlin. Ce vedete au...
Happy
Publicat 21.02.2025
Cum a surprins-o Fuego pe Irina Loghin de ziua de naștere a artistei! Ce cadou...
BZI
Publicat 20.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Vitamina B6 este esențială, dar poate fi toxică în exces. Ce trebuie să știi...
Medicool
Publicat 21.02.2025