Momentul în care trei soldaţi ucraineni sunt executaţi de ruşi în timp ce se predau. VIDEO
Război în Ucraina. O filmare obținută în exclusivitate de CNN surprinde momentul în care trei soldaţi ucraineni care se predau ruşilor ar fi fost aparent executaţi. Imaginile au fost filmate în timpul luptelor de la sfârșitul lunii august în apropierea orașului Pokrovsk din Donbas.
De Redactia Observator la 06.09.2024, 18:22În imaginile surprinse de o dronă ucraineană se vede cum trei soldaţi ucraineni ies din tranşeele luate cu asalt de ruşi, apoi se pun în genunchi şi îşi pun mâinile la cap. După câteva secunde, drona îi arată nemișcați, întinși la pământ cu fața în jos. Nu este clar însă ce s-a petrecut la sol.
Incidentul a fost descris de un oficial ucrainean care a cerut ca anumite detalii să fie ascunse pentru a proteja identitatea unității sale. El susţine că nu este un caz izolat, ci că face parte dintr-un model aparent de execuţii al căror număr s-a înmulţit.
Surse din serviciile ucrainene de informații au furnizat pentru CNN o listă cu 15 cazuri, începând cu noiembrie 2023, în care susţin că soldaţi ucraineni au fost ucişi de ruși pe front în timp ce se predau, în loc să fie luaţi prizonieri. Majoritatea incidentelor au fost filmate sau înregistrate audio de drone.
- Recrutare brutală în Ucraina. Un bărbat a fost omorât în bătaie de responsabilii militari, acuză familia....
- Expertă, despre cum ar putea arăta pacea negociată de Trump şi Putin: Desenează pe şerveţel cât din Ucraina...
- 650 de rachete, 77 de tancuri, 12 obuziere. Ce ajutor militar primeşte Ucraina. SUA promit un pachet de 250 de...
- Popularitatea lui Vladimir Putin, în scădere după ofensiva ucrainenilor în Kursk
- Brigada ucraineană Azov anunţă un contraatac reuşit la New York în Doneţk. Susţine că a recucerit o parte...
Procurorul general al Ucrainei a declarat pentru CNN că investighează 28 de astfel de incidente de la începutul războiului, în care au murit un total de 62 de soldaţi ucraineni. Procurorii ucraineni au declarat pentru CNN că este vorba de crime de război care fac parte dintr-o politică orchestrată de Kremlin. "Dacă prizonierii de război se predau, dacă imaginile arată că se predau, dacă nu au arme în mână, atunci execuția sumară este o crimă de război", a declarat Andrei Kostin, procurorul general al Ucrainei.
O altă înregistrare distribuită recent de bloggeri militari ruşi şi ucraineni arată momentul în care un soldat ucrainean a încercat să apuce mitraliera de la un soldat rus în timp ce se preda. Ruşii au deschis imediat focul asupra lui şi a celor doi camarazi ai săi.
Ruşii, încetiniţi în Donbas, dar nu opriţi
Potrivit bloggerilor militari ucraineni, înaintarea ruşilor spre oraşul Pokrovsk a încetinit în ultimele zile, dar nu a fost complet oprită, aşa cum a declarat joi comandantul-şef al armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrski. Trupele ucrainene au reușit să împingă parțial trupele ruse la Selidove, un oraş de 23.000 de locuitori înainte de război, aflat la est de Pokrovsk.
Deşi ruşii intraseră în oraş şi ocupaseră 40% din el, potrivit unor rapoarte, trupele ucrainene au recăpătat controlul asupra părții de sud-est a orașului Selidove, în special, datorită sosirii rezervelor pe acest front. Ambele părți continuă să transfere rezerve aici şi într-un alt oraş alăturat Ukrainsk. Potrivit bloggerilor militari ruşi şi ucraineni, trupele ruse au avansat pe alte axe.
În direcția Kupiansk, trupele ruse din zona Sinkovka au ajuns la râul Oskol. În vest de Bahmut, armata rusă a reușit să avanseze semnificativ cu 3 km, deplasând forțele ucrainene pe malul de vest al canalului Severski Doneț - Donbas. În direcția Vuhledar, trupele rusești au înaintat între Precistovka și Novomaiorski în zona Zolotaia Niva iar armata ucraineană s-a retras.
Trupele ruse ar intenţiona să ocolească principalele linii defensive ucrainene şi să încercuiască oraşele Ukrainsk şi Vuhledar, aflat în sudul Doneţkului. În Kursk, Forțele Armate Ucrainene continuă să atace spre localitatea Korenevo, în timp ce satul Olgovka a trecut de mai multe ori de la o tabără la alta. De asemenea, au loc ciocniri în zona satelor Malaia Loknia și Martinovka.