Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Recrutare brutală în Ucraina. Un bărbat a fost omorât în bătaie de responsabilii militari, acuză familia. Plângerile s-au înmulţit

Război în Ucraina. S-au înmulţit plângerile legate de brutalitatea responsabililor cu recrutarea militară. Oficialii de la Kiev au anunţat că a fost declanşată o anchetă după ce un bărbat ar fi fost reținut și omorât în bătaie.

de Redactia Observator

la 06.09.2024 , 16:29

Recrutare brutală în Ucraina. Un bărbat a fost omorât în bătaie de responsabilii militari, acuză familia. Plângerile s-au înmulţit Recrutare brutală în Ucraina. Un bărbat a fost omorât în bătaie de responsabilii militari, acuză familia. Plângerile s-au înmulţit - Profimedia

Comisarul ucrainean pentru drepturile omului a cerut vineri deschiderea unui anchete asupra morţii unui om care a fost, potrivit apropiaţilor, reţinut şi bătut de responsabili cu mobilizarea militară, relatează AFP. Tragedia care s-a petrecut în regiunea Transcarpatia (vest), "necesită o anchetă imediată, completă şi imparţială", a declarat comisarul Dmitro Lubineţ pe Telegram, precizând că a trimis o cerere în acest sens procurorului general şi că au fost începute investigaţii.

Dacă acuzaţiile se confirmă, "vinovaţii trebuie aduşi în justiţie", a subliniat el. Armata ucraineană, care duce lipsă de oameni după doi ani şi jumătate de la invazia rusă, face eforturi de a-şi completa rândurile, dar spre deosebire de începutul războiului voluntarii lipsesc şi Ucraina a adoptat în mai o nouă lege menită să accelereze mobilizarea.

Abuzuri, violenţe şi "vânătoare de bărbaţi"

Articolul continuă după reclamă

Structurile însărcinate cu această misiune, aşa numitele Centre de Recrutare Teritorială sunt totuşi acuzate cu regularitate de abuzuri, chiar violenţe, în special în regiuni occidentale, mai puţin afectate de război, unele media mergând până la a denunţa o "vânătoare de bărbaţi" de vârsta mobilizării.

Pe acelaşi subiect

Agresiuni ale civililor, în special ale femeilor care se opun mobilizării soţilor lor, asupra militarilor şi poliţiştilor însărcinaţi cu recrutarea şi atacuri asupra centrelor de recrutare au loc cu regularitate. În Transcarpatia, regiunea cea mai îndepărtată de front şi mai puţin afectată de bombardamentele ruse, "numărul plângerilor împotriva acţiunilor ilegale" ale centrelor de recrutare a crescut, a declarat Lubineţ.

Reprezentantul său regional a fost contactat de o femeie care i-a acuzat pe responsabilii cu recrutarea că l-au reţinut ilegal şi bătut pe tatăl ei, "ceea ce a dus la moartea lui", a precizat el. Frontalieră cu România, Ungaria, Slovacia şi Polonia, regiunea Transcarpatia a devenit un punct de trecere important pentru ucrainenii care vor să părăsească ţara ilegal pentru a scăpa de mobilizare.

De la începutul invaziei ruse în februarie 2022, bărbaţii la vârsta mobilizării nu au dreptul să părăsească ţara, cu câteva excepţii. Campania de mobilizare se loveşte de reticenţa a numeroşi ucraineni, care se tem că vor fi trimişi pe front fără o formare adecvată într-un moment în care armata rusă avansează în Donbas. Mai mulţi şefi ai centrelor de recrutare au fost de altfel arestaţi şi acuzaţi că au pus la cale un sistem corupt care mijlocea plăţi necuvenite pentru ca bărbaţii vizaţi să scape de mobilizare.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Recrutare brutală în Ucraina. Un bărbat a fost omorât în bătaie de responsabilii militari, acuză familia. Plângerile s-au înmulţit