Antena LIVE

Noi reguli de călătorie. Persoanele care vor să ajungă în Anglia şi Scoţia trebuie să prezinte un test COVID negativ

Toate persoanele care vor să ajungă în Anglia şi Scoţia trebuie să prezinte un rezultat negativ la testul Covid-19, informează BBC.

De la 08.01.2021, 09:37
Testul trebuie făcut cu până la 72 de ore înainte Profimedia Images

Testul trebuie făcut cu până la 72 de ore înainte de pleca din ţara în care se află. Această măsură va fi aplicată şi în cazul britanicilor. 

Este aşteptat ca măsura, prin care se doreşte oprirea răspândirii coronavirusului, să intre în vigoare, pentru Anglia, la începutul săptămânii viitoare, iar în cazul Scoţiei, „cât mai curând posibil”, a spus ministrul Transporturilor, Grant Shapps.

Oficialii lucrează cu administraţiile descentralizate pentru a lua măsuri similare şi pentru Ţara Galilor şi Irlanda de Nord. 

Anunţul a fost făcut de ministrul Transporturilor după ce Marea Britanie a anunţat joi peste 1.160 de decese asociate Covid-19 şi mai mult de 52.600 de noi cazuri de contaminare.

Prim-ministrul Boris Johnson a promis să ofere „sute de mii” de vaccinuri anti-Covid pe zi, în Anglia, până pe 15 ianuarie, potrivit News.ro.

La o conferinţă susţinută joi, el a spus că aproximativ 1,5 milioane de britanici au primit deja cel puţin o doză de vaccin.

Chiar şi după ce a fost aprobată utilizarea a două vaccinuri - dezvoltate de Pfizer-BioNTech şi de Universitatea Oxford-AstraZeneca -, temerile legate de noile versiuni ale coronavirusului au determinat Guvernul să ia măsuri suplimentare referitor la călătoriile internaţionale.

Nerespectarea noilor reguli de călătorie în Anglia, care se aplică celor ce ajung aici cu avionul, trenul sau vaporul, va fi amendată cu 500 de lire sterline.

Excepţie vor face transportatorii, copiii cu vârste sub 11 ani şi cei care vin din ţări care nu au infrastructură pentru livrarea de teste. Călătorii din Irlanda vor fi de asemenea exceptaţi de la regulă.

Toţi pasagerii care ajung din ţări ce nu se află pe lista coridorului de călătorie a Guvernului trebuie să stea în izolare 10 zile, indiferent de rezultatul testului.

Până în prezent, Marea Britanie a înregistrat peste 2,88 milioane de cazuri de Covid-19 şi mai mult de 78.500 de decese asociate.

Ți-a plăcut acest articol?

coronavirus marea britanie pandemie coronavirus restrictii coronavirus test coronavirus
Întrebarea zilei
Drumul spre casă din vacanţă. Amânaţi întoarcerea pentru a evita aglomeraţia?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Barajul din România care e construit într-un loc unic. Are o poveste...
Fanatik.ro
Publicat 06.05.2024
Animalul pe care românii au început să-l crească. Investiția nu este mare,...
Fanatik.ro
Publicat 06.05.2024
Ce este suveranitatea emoțională, calitatea care îi ajută pe oameni să fie...
spotmedia.ro
Publicat 05.05.2024
Ce nou lanţ de supermarketuri intră în România! Angajări MASIVE în mai multe...
Gandul
Publicat 06.05.2024
Cum să bem corect apă pentru a ne hidrata corespunzător. Sfaturile unui medic...
Adevărul
Publicat 05.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 6 mai 2024. Berbecii sunt îndemnați că meargă mai departe....
CaTine
Publicat 05.05.2024
Ele sunt fetița de patru ani și bunica ei, care au murit în Călărași, după...
spynews.ro
Publicat 03.05.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Rutina zilnică a lui Elon Musk. Ce face miliardarul după ce își începe...
Useit
Publicat 06.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Ce a făcut avocatul din Iași acuzat că și-a aruncat iubita de la etajul 6, în...
libertatea.ro
Publicat 06.05.2024
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York....
ZU
Publicat 03.05.2024
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Hello taste
Publicat 03.05.2024
Deshidratarea la copiii mici: cum se manifestă și ce poți face
Deparinti
Publicat 03.05.2024
Noul drog care face ravagii în România. Specialiști: „Provoacă...
ziare.com
Publicat 04.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Pancreatita acută, un pericol după mesele copioase de sărbători. Simptome,...
Medicool
Publicat 05.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024