Indiferenta fara limite: O asistenta de la un azil din SUA a refuzat sa resusciteze o batrana pe moarte
O asistenta de la un azil pentru batrani a reusit sa oripileze milioane de americani. Femeia a ramas impasibila langa o batrana care se stingea langa ea, desi dispecera de la serviciul 911 o implora sa o resusciteze.
De Redactia Observator la 05.03.2013, 08:51
“- Trebuie sa incepeti resuscitarea. Ce faceti acum nu este de ajuns.
- Nu avem voie sa facem resuscitari in aceasta institutie.
- Bine, atunci dati telefonul unei trecatoare. Daca dumneavoastra nu puteti face asta, am nevoie. Dati telefonul unei trecatoare, care sa faca resuscitarea. Sau daca aveti alti cetateni acolo, dati-mi-i pe ei la telefon.
- Nu”.
Aceasta este discutia dintre dispeceratul de urgenta si o asistenta de la un centru de ingrijire pentru batrani, care a refuzat sa o ajute pe o pensionara de 87 de ani. Victima, Lorraine Bayless, a lesinat si abia respira cand a gasit-o asistenta.
Operatoarea de la serviciul de urgenta aproape ca a implorat-o pe asistenta sa inceapa sa o resusciteze pe femeie, insa fara succes.
Desi gestul asistentei a oripilat intreaga America, femeia nu va pati nimic pentru ca a respectat legea. Centrul de ingrijire pentru batrani nu are licenta pentru a oferi asistenta si ingrijiri medicale locatarilor sai.
In plus, asistenta a urmat indeaproape protocolul acestei institutii, care stipuleaza ca trebuie sa cheme serviciile de urgenta si sa stea cu pacientul pana la sosirea personalului medical.
In plus, In Statele Unite, tot mai multe persoane salvate din ghearele mortii ii dau in judecata pe cei care ii dau in judecata pe cei care ii ajuta si castiga despagubiri in instanta. Fapt ce ii impiedica pe multi oameni bine intentionati sa sara in apararea persoanelor aflate in necaz.