O navă petrolieră, blocată de zeci activişti ecologişti, în apropierea oraşului american Portland
Zeci de protestatari şi activişti ecologişti au blocat calea unei nave care aparţine unei companii petroliere, în apropierea oraşului american Portland
De Redactia Observator la 31.07.2015, 08:10Zeci de protestatari şi activişti ecologişti au blocat calea unei nave care aparţine unei companii petroliere, în apropierea oraşului american Portland
13 activişti de la Greenpeace au stat ore în şir suspendaţi de podul Saint John din Portland. Unii dintre ei au venit echipaţi chiar şi cu paturi improvizate şi alimente. Manifestanţii au sperat să blocheze astfel calea unei nave care se îndrepta spre Alaska, unde urma să participe la acţiunile de exploatare petrolieră din zonă. În ajutorul lor au sărit şi câteva zeci de activişti locali, care au împânzit râul pe care urma să treacă nava.
O prezenţă neaşteptată a fost cea a unui localnic care a sărit cu parapanta de pe pod chiar în momentul în care ambarcaţiunea petrolieră încerca să treacă.
Căpitanul navei a decis, până la urmă, să se întoarcă din drum şi să îşi continue călătoria spre Alaska pe altă rută. Mai multe echipaje de poliţie au fost prezente în zonă, însă nu au făcut nimic ca să îi împiedice pe protestatari.
Manifestaţia a atras sute de curioşi care au stat ore în şir pe malurile râului ca să vadă dacă ambarcaţiunea va reuşi sau nu să îşi continue drumul.
Nava petrolieră trebuie să ajungă la destinaţie până în luna octombrie, când operaţiunile de exploatare petrolieră sunt oprite de obicei din cauza îngheţului.