O româncă a încercat să treacă vama italiană având asupra ei o cantitate impresionantă de aur. Ce riscă acum
O româncă a crezut că poate trece neobservată prin vama italiană, deşi avea asupra ei aproape jumătate de kilogram de aur. Femeia a fost imediat oprită de grăniceri.
De Redactia Observator la 06.08.2024, 11:20Incidentul s-a petrecut pe aeroportul din Bologna, acolo unde vameşii au oprit o româncă pentru control. Asupra ei a fost găsit aproape jumătate de kilogram de aur, sub formă de lingouri. Femeia nu declarase bunurile, aşa că bunurile au fost confiscate.
Ce amendă riscă femeia
Potrivit presei italiene, românca riscă acum o amendă cuprinsă între 10% şi 40% din valoarea aurului pe care îl transporta.
"Personalul Gărzii Financiare și al Agenției Vamale aflat în serviciu la aeroportul Marconi a confiscat 460 de grame de aur, împărțite în 126 de plăci de diferite greutăți. Metalul prețios, cu o valoare estimată de aproximativ 33.000 de euro, a fost găsit în bagajele unui pasager român cu plecare spre București. Nedeclararea operațiunii de export va duce la plata unei amenzi de la 10 % la 40 % din suma nedeclarată", se arată în comunicatul autorităţilor italiene.