Premierul britanic Boris Johnson, în autoizolare din cauza Covid-19
Premierul britanic Boris Johnson a intrat în autoizolare după ce a devenit contact direct al unei persoane care a fost ulterior testată pozitiv la noul coronavirus, anunță biroul de presă din Downing Street.
De Ana Maria Ghiarasim la 16.11.2020, 10:36- Premierul s-a întâlnit cu un grup mic de deputați, joi dimineață, unul dintre ei fiind ulterior depistat pozitiv la Covid-19.
- O fotografie făcută la eveniment trădează faptul că Boris Johnson și Lee Anderson nu au purtat măști de protecție și nici nu au păstrat distanța de doi metri între ei.
Un purtător de cuvânt al premierului a anunțat că acesta ”este bine și nu are simptome de Covid-19”.
"Premierul va respecta regulile și se autoizolează. El își va efectua activităţile din Downing Street, inclusiv cele referitoare la reacţia guvernului la pandemia de coronavirus”, a mai anunțat acesta, scrie The Sun.
Premierul s-a întâlnit cu un grup mic de deputați joi dimineață, timp de aproximativ 35 de minute, între aceștia numărându-se și Lee Anderson, deputatul pentru Ashfield, care a dezvoltat ulterior simptome pentru Covid-19 și apoi a fost testat pozitiv.
O fotografie făcută la eveniment trădează faptul că Boris Johnson și Lee Anderson nu au purtat măști de protecție și nici nu au păstrat distanța de doi metri între ei.
Boris Johnson a fost spitalizat mai devreme în acest an pentru Covid-19.