Primul atac ucrainean în Cecenia: o dronă a lovit Academia Forţelor Speciale, locul unde se antrenează trupele Spetsnaz
Un centru de pregătire a forţelor speciale ruse din Cecenia, numit după preşedintele Vladimir Putin, a fost vizat marţi dimineaţă de un atac cu drone, a declarat liderul cecen Ramzan Kadîrov, care a precizat că nu s-au înregistrat victime, relatează AFP, citată de Agerpres.
De Redactia Observator la 29.10.2024, 14:22Război în Ucraina. "Luni, la ora locală 06:30 (09:30 GMT), la Gudermes, acoperişul unei clădiri goale situată din incinta Universităţii forţelor speciale ruse a fost cuprins de flăcări în urma unui atac cu drone", a scris Kadîrov, un apropiat a lui Putin, pe Telegram. "Nu au s-au înregistrat morţi sau răniţi. Focul a fost stins", a spus el.
Academia poartă numele lui Vladimir Putin
Canalul de ştiri Baza al Telegram, considerat apropiat de forţele de securitate ruse, a difuzat o fotografie cu un nor gros de fum care se ridică deasupra unei clădiri cuprinse de flăcări. Potrivit presei ruse, acesta este primul incident înregistrat oficial al unui atac cu drone pe teritoriul Ceceniei de la începutul ofensivei ruse în Ucraina, în februarie 2022.
- Explozie masivă la o benzinărie din capitala Ceceniei: 4 morţi, dintre care doi copii. Momentul tragediei, filmat
- Putin a sărutat Coranul în Cecenia. Kadîrov i-a promis o rezervă de zeci de mii de luptători antrenaţi
- Kadîrov se laudă cu o Tesla Cybertruck, pe care a montat o mitralieră, şi ameninţă că o trimite pe front....
Această republică rusă din Caucaz, care se află la câteva sute de kilometri de linia frontului în Ucraina, este condusă din 2007 de Ramzan Kadîrov, ale cărui forţe sunt acuzate cu regularitate de numeroase încălcari ale drepturilor omului în Cecenia. Universitatea forţelor speciale ruse, cunoscute ca "speţnaz", a fost fondată la Gudermes în 2013 şi poartă în prezent numele preşedintelui Vladimir Putin.
Acest centru de antrenament, unde preşedintele rus a mers în august, cu ocazia primei sale vizite în Cecenia din 2011, a pregătit peste 19.000 de voluntari pentru a merge pe frontul din Ucraina de la invazia rusă în februarie 2022, potrivit agenţiei de presă TASS.
Trupele lui Kadîrov, cu o reputaţie sinistră, sunt, de asemenea, desfăşurate de mai bine de doi ani şi jumătate în Ucraina. Unii dintre aceşti luptători au fost desfăşuraţi în trecut în diferite teatre de operaţiuni, mai ales în Siria şi în estul Ucrainei din 2014.