Proteste la Washington după ce Benjamin Netanyahu a ajuns în SUA. Oamenii cer încetarea focului în Fâşia Gaza
Vizita lui Benjamin Netanyahu în Statele Unite a atras numeroase proteste. La Capitoliul, sute de oameni s-au adunat pentru a cere încetarea focului în enclavă. Şi la Tel Aviv oamenii au mers către Ministerul Apărării. Premierul israelian urmează să ţină astăzi un discurs în faţa Congresului, iar mâine se va întâlni cu Biden.
De Redactia Observator la 24.07.2024, 08:06Sute de oameni îmbrăcaţi în tricouri roşii s-au adunat la Capitoliu, la o zi după ce premierul Israelului a ajuns în Statele Unite. Nemulţumiţi de războiul dus în Fâşia Gaza, ei au vor încetarea imediată a focului. Poliţiştii au arestat mai mulţi activişti după ce au refuzat să părăsească clădirea. Mai multe manifestaţii sunt aşteptate şi astăzi.
Netanyahu va ţine un discurs în faţa Congresului american
O demonstraţie de amploare a avut loc şi la Tel Aviv. Mii de protestatari, printre care se aflau şi rudele celor răpiţi de Hamas, au mers către Ministerul Apărării. Ei i-au cerut lui Benjamin Netanyahu încă de săptămâna trecută să nu plece la Washington până nu încheie un armistiţiu cu gruparea teroristă. "Abia aştept să o îmbrăţişez pe Carmel, să se întoarcă la tatăl ei, la fraţii ei şi să-i avem, din nou, alături de noi pe cei 120 de oameni. Sper ca premierul să spună asta, pentru că asta este ceea ce ne dorim acum. Vrem să ne avem oamenii înapoi şi asta este şansa noastră", spune verişoara unui ostatic.
Astăzi, premierul Netanyahu va ţine un discurs în faţa Congresului american, considerat a fi un moment crucial în războiul dus de Israel în enclavă. Întâlnirea cu Joe Biden va avea loc mâine, după ce a fost amânată din cauza carantinei în care s-a aflat preşedintele american. Benjamin Netanyahu se va întâni şi cu Donald Trump, vineri, la reşedinţa Mar-a-Lago din Florida.