Antena LIVE

Curs valutar

Putin a convocat de urgenţă Consiliul Securităţii Rusiei, după ce Ucraina a lovit un pod ce leagă Crimeea de Herson

Război în Ucraina. Preşedintele rus Vladimir Putin a convocat joi, de urgenţă, Consiliul Securităţii Rusiei, care de obicei se reuneşte vineri, după ce Ucraina a lovit un pod important care leagă Crimeea anexată de regiunea Herson, în sudul Ucrainei, ocupată parţial de trupele ruse, potrivit The Moscow Times, citat de Agerpres.

De la 22.06.2023, 21:42
WhatsApp
Profimedia

"S-au întâmplat multe evenimente în ultimul timp", a declarat Putin, adresându-se celor 12 înalţi responsabili din eşalonul de vârf al puterii de la Moscova, între care şefii tuturor instituţiilor de forţă (Ministerul Apărării, Ministerul de Interne, Serviciul Federal de Securitate şi Serviciul de Informaţii Externe), şefii ambelor camere ale Parlamentului rus, precum şi ministrul de Externe Serghei Lavrov, fostul preşedinte Dmitri Medvedev şi secretarul Consiliului, Nikolai Patruşev.

Atacurile forţelor ucrainene au avariat două poduri la graniţa dintre regiunea Herson şi Crimeea

Preşedintele rus a subliniat că principala temă de discuţii este "situaţia din zona operaţiunii militare speciale", unde Ucraina a lansat o contraofensivă a cărei ţintă se aşteaptă să fie Crimeea. Atacurile forţelor ucrainene în noaptea de miercuri spre joi au avariat două poduri la graniţa dintre regiunea Herson (sudul Ucrainei) şi Crimeea, unde se află o mare grupare de trupe ruseşti. În special, cel mai afectat a fost podul Ciongar, ruta cea mai scurtă dinspre Crimeea spre Melitopol şi mai departe spre frontul de sud în regiunile Zaporojie şi Doneţk. De asemenea, forţele ucrainene au lovit şi podul peste Golful Sivaş.

Ministrul apărării, Serghei Şoigu, i-a raportat lui Putin despre situaţia de pe front, indicând că ritmul contraofensivei ucrainene a încetinit în ultimele zile după ce "inamicul a suferit pierderi semnificative". Iar secretarul Consiliului Securităţii, Nikolai Patruşev, a spus că despre pierderi vin informaţii dispersate, dar că ar fi vorba de "peste 13.000 de soldaţi ucraineni ucişi". În plus, în perioada 4-21 iunie, forţele ruse au distrus 246 de tancuri ucrainene, inclusiv 13 tancuri occidentale, a spus el.

Pe acelaşi subiect

Tehnica occidentală pe care o primeşte armata ucraineană "nu va influenţa în mod semnificativ cursul acţiunilor militare", l-a asigurat Şoigu pe Putin, potrivit The Moscow Times. "Nu vedem nicio ameninţare aici, mai ales că formăm intens rezerve", a spus ministrul apărării rus. Potrivit lui Serghei Şoigu, 1.336 de persoane se înscriu zilnic pentru serviciul militar cu contract, ceea ce echivalează cu un nou regiment în fiecare zi, iar în total armata a primit 114.000 de noi soldaţi prin contract şi 50.000 de voluntari.

"Către sfârşitul lunii iunie, vom finaliza formarea rezervei pentru armată şi în viitorul foarte apropiat vom finaliza formarea unui corp de armată", a spus Şoigu, adăugând că cinci regimente au fost deja formate în proporţie de 60%, urmând ca aceste noi unităţi să primească peste 3.000 de echipamente militare în viitorul apropiat. Putin le-a cerut miniştrilor şi membrilor Consiliului Securităţii Rusiei "să pornească de la faptul că potenţialul ofensiv al Ucrainei nu a fost epuizat deocamdată". "O serie de rezerve strategice nu au fost încă introduse în luptă şi vă rog să aveţi în vedere acest aspect atunci când vă elaboraţi planurile operaţionale", le-a recomandat el.

Cu toate acestea, rezervele de personal mobilizat al Ucrainei nu sunt nelimitate, a spus în continuare Putin. "Desigur, se pot furniza echipamente suplimentare. Dar rezerva de mobilizare nu este nelimitată şi se pare că aliaţii occidentali ai Ucrainei au decis să lupte cu Rusia până la ultimul ucrainean", a afirmat preşedintele rus, citat de RIA Novosti şi Interfax.

Evgheni Prigojin, şeful grupului privat de mercenari Wagner, a acuzat joi conducerea militară de la Moscova că minte şi ascunde situaţia reală de pe frontul în Ucraina, potrivit dpa. Ministrul Apărării, Serghei Şoigu, şi şeful Statului Major General, Valeri Gherasimov, îi servesc "rahaturi" preşedintelui Vladimir Putin, în speranţa că "minciunile" ar trebui doar să fie suficient de teribile pentru ca preşedintele să le creadă, a declarat Prigojin într-un mesaj audio pe Telegram.

Forţele ucrainene au avut deja succese semnificative, a spus el. "Sunt zone mari pe care le-am pierdut", afirmă şeful Wagner, potrivit căruia pierderile în rândurile soldaţilor ruşi sunt, de asemenea, mari şi sunt ascunse 'probleme colosale'.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

razboi ucraina rusia ucraina crimeea herson pod
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024