Antena LIVE

Curs valutar

Video

Putin, ameninţări la adresa Europei mascate în glume. Preşedintele Rusiei a zâmbit când a fost întrebat dacă va lansa un atac nuclear

Vladimir Putin propovăduieste prăbuşirea culturii moderne. Vorbeşte despre o nouă ordine mondială şi ne avertizează că trăim în cel mai periculos deceniu de la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial. Glumeşte atunci când e întrebat despre bombele nucleare şi râde de europenii nevoiţi să stea în frig pentru că nu vor să mai cumpere gaze de la el.

De la 28.10.2022, 19:35
WhatsApp
Vezi și:

Vladimir Putin s-a folosit de forumul economic de la Valdai din Rusia pentru a pune în scenă un uriaş exerciţiu de imagine. Ştiind că este privit de o lume întreagă, liderul de la Kremlin spune că ţara sa doar încearcă să supravieţuiască şi nu îşi doreşte un conflict cu NATO sau cu Statele Unite. Critică însă, din nou, valorile occidentale. "Perioada istorică a dominaţiei exclusive a Vestului în relaţiile internaţionale se apropie de sfârşit, lumea unipolară devine o chestiune a trecutului. Ne aflăm într-un punct de cotitură în istorie. Înaintea noastră se află, probabil, cel mai periculos, mai imprevizibil şi în acelaşiu timp cel mai important deceniu de după sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial", a declarat Vladimir Putin, preşedintele Rusiei.

Putin a zâmbit când a fost întrebat despre eventualitatea unui atac nuclear

Nici libertatea de exprimare din Occident nu este pe placul lui Vladimir Putin. "Trebuie să creăm un spaţiu comun în toate sensurile, de la Lisabona, la Vladivostock, dar poate fi realizat doar cu cei care au dreptul de a vorbi", a declarat Vladimir Putin, preşedintele Rusiei. Discursul a fost condimentat cu multe ironii. Putin susţine că Occidentul face un joc murdar şi periculos şi râs pe seamna faptului că europenii preferă să stea în frig, decât să cumpere gaze din ţara sa, reproducând un banc la modă acum în Rusia.

Bancul spus de Vladimir Putin

Pe acelaşi subiect

În ceea ce priveşte un atac nuclear, chiar şi tactic în Ucraina, Vladimir Putin neagă că ar lua în calcul un astfel de scenariu şi spune că au fost doar replici la declaraţiile liderilor din Vest. Acuză Statele Unite că sunt singurele care au folosit până acum armele nucleare şi spune despre el că nu ţine neapărat să fie ţinut minte peste secole. "Când iau o decizie, nu mă gândesc la cum să rămân în istorie. Mă ghidez după ce trebuie făcut şi cu ce scop", a declarat Vladimir Putin, preşedintele Rusiei. "Dacă nu are nicio intenţie, de ce continuă să vorbească despre asta? De ce vorbeşte despre capacitatea de a folosi o armă nucleară tactică? A fost foarte periculos în modul cum a abordat asta", a declarat Joe Biden, preşedintele Statelor Unite.

Când este însă întrebat direct dacă ar lansa un atac nuclear, Vladimir Putin zâmbeşte complice, dar nu dă un răspuns.

De tirada lui Putin nu au scăpat nici liderii unora dintre cele mai mari puternice state ale lumii. Spune că are foarte mare grijă ce vorbeşte la telefon cu Emmanuel Macron, după ce într-un documentar despre preşedintele Franţei, a apărut înregistrare unei conversaţii private dintre cei doi. Iar despre fostul prim-ministrul al Marii Britanii, Liz Truss, Putin a spus că este o fată care şi-a pierdut minţile, după ce fosta şefă a guvernului de la Londra a spus că va folosi armele nucleare din dotare dacă va fi nevoie. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

atac nuclear rusia vladimir putin
Întrebarea zilei
Stiţi ce măsuri să luaţi pentru a preveni burnout-ul?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani...
Fanatik.ro
Publicat 27.11.2024
Cea mai nouă melodie de la Voltaj, în contextul fenomenului Georgescu: Yo, apa...
spotmedia.ro
Publicat 28.11.2024
Călin Georgescu, efectul moștenirii Caraman
spotmedia.ro
Publicat 27.11.2024
Ce mașină conduce Călin Georgescu, candidatul care a strâns peste două...
Gandul
Publicat 27.11.2024
Câte milioane de euro va plăti amendă TikTok pentru Călin Georgescu....
Adevărul
Publicat 28.11.2024
Chefi la cuțite, 27 noiembrie 2024. Cine a câștigat a opta amuletă. Ce...
A1
Publicat 27.11.2024
Horoscopul zilei de 29 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 28.11.2024
Călin Georgescu a fost favorizat de TikTok, conform CSAT. Cum a ajuns, de fapt,...
spynews.ro
Publicat 28.11.2024
Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute...
GSP
Publicat 28.11.2024
Decizie istorică: CCR cere renumărarea voturilor de la alegerile prezidențiale...
Click.ro
Publicat 28.11.2024
Cele mai sigure țări din lume în caz de război nuclear. De ce sunt mai ferite...
Useit
Publicat 28.11.2024
Cine ar fi omul din spatele lui Călin Georgescu de pe Tik Tok. Bărbatul ar fi...
Redacţia.ro
Publicat 26.11.2024
Cristian Tudor Popescu despre o eventuală anulare a primului tur: „Ar fi o...
libertatea.ro
Publicat 27.11.2024
Taylor Swift a mărturisit că „emoțiile ei au devenit destul de puternice”,...
ZU
Publicat 28.11.2024
Mere umplute cu fructe uscate și cereale, coapte în cuptor
Hello taste
Publicat 28.11.2024
5 activități periculoase pentru copii, potrivit medicilor de la Urgențe
Deparinti
Publicat 28.11.2024
Economiștii, avertisment legat de rezultatele la prezidențiale. Ar putea arunca...
ziare.com
Publicat 28.11.2024
Camila Sodi a publicat mai multe imagini și filmulețe cu Ernestina Sodi din...
Happy
Publicat 28.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce efecte secundare poate avea consumul de pâine. Care sunt circumstanțele în...
Medicool
Publicat 28.11.2024