Putin nu i-a felicitat pe noii premieri Rishi Sunak şi Georgia Meloni. Marea Britanie şi Italia, pe lista ţărilor "neprietenoase"
Preşedintele rus Vladimir Putin nu l-a felicitat pe noul premier britanic Rishi Sunak şi nici nu i-a trimis o telegramă de felicitare noii şefe a guvernului italian, Giorgia Meloni, potrivit Agerpres. Cele două ţări sunt incluse de Rusia pe lista statelor "neprietenoase", relatează miercuri EFE.
De Redactia Observator la 23.08.2024, 10:30"Aşa cum ştiţi, Regatul Unit aparţine acum categoriei ţărilor neprietenoase, de aceea lui Sunak nu i-a fost trimisă o telegramă de felicitare", a explicat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în conferinţa sa de presă zilnică.
Dar preşedintele rus nu a felicitat-o încă nici pe noua şefă a guvernului italian, care a preluat mandatul pe 23 octombrie, în condiţiile în care şi Italia este etichetată de Moscova ca ţară "neprietenoasă". Kremlinul a declarat marţi că nu vede "premise sau motive" pentru o îmbunătăţire a relaţiilor dintre Moscova şi Londra, după venirea la putere a liderului Partidului Conservator britanic, Rishi Sunak.
Italia şi Regatul Unit, pe lista ţărilor "neprietenoase"
"Pentru moment, nu vedem premise, motive sau speranţe pentru schimbări pozitive în viitorul apropiat", a spus Peskov.
- Rishi Sunak, noul premier britanic, anunţă "decizii dificile" care să îndrepte greşelile făcute de Liz Truss
- Știrile zilei, 25 octombrie 2022. Rishi Sunak a fost confirmat în funcția de premier de regele Charles al III-lea
- Rishi Sunak, confirmat în funcția de premier de regele Charles al III-lea. Problemele pe care moștenește de la...
Sunak a înlocuit-o pe Liz Truss, care a condus guvernul britanic din 6 septembrie şi care marţi şi-a prezentat oficial demisia regelui Charles al III-lea. Preşedintele rus nu o felicitase nici pe Liz Truss, care a deţinut şefia guvernului britanic timp de o lună şi jumătate.
La scurt timp după ce Occidentul a impus sancţiuni împotriva Rusiei în urma invaziei în Ucraina, Moscova a completat lista sa cu ţări "neprietenoase". Alături de SUA, pe listă se află toate statele membre ale Uniunii Europene şi o serie de ţări occidentale, printe care se numără Marea Britanie (inclusiv teritoriile britanice Jersey, Anguilla, Insulele Virgine Britanice, Gibraltar), Muntenegru, Elveţia, Albania, Andorra, Islanda, Liechtenstein, Monaco, Norvegia, San Marino, Macedonia de Nord, precum şi Japonia, Coreea de Sud, Australia şi Noua Zeelandă.