Regele Charles al III-lea iubeşte România. Noul monarh al Marii Britanii are 10 proprietăţi în ţara noastră şi o vizitează constant
Noul suveran al Marii Britanii este Regele Charles al III-lea, cel care s-a pregătit o viaţă întreagă pentru a urca pe tron. La 73 de ani, el va fi monarhul încoronat la cea mai înaintată vârstă din istoria de o mie de ani a regatului. Fără să fie la fel de popular ca mama sa, Regele Charles trebuie să cucerească inimile supuşilor săi.
De Redactia Observator la 09.09.2022, 14:12Pe cele ale românilor le-a cucerit deja, pentru că el este un mare iubitor al ţării noastre ale cărei frumuseţi le-a descoperit cu mai bine de două decenii în urmă. Regele Charles are 10 proprietăţi în România şi ne vizitează ţara constant. A înfiinţat aici şi o fundaţie şi a devenit de-a lungul timpului, un adevărat ambasadator al valorilor tradiţionale româneşti, peste graniţă.
Regele Charle, iubitor de România
Actualul rege al Marii Britanii, Charles al III-lea s-a născut în 1948, cu patru ani înainte de încoronarea mamei sale. Şi-a făcut studiile elementare într-o şcoală obişnuită. A studiat istoria la Cambridge, iar în 1970 a obţinut diploma universitară. A respectat apoi tradiţia, printr-un stagiu de şapte ani în forţele armate britanice. A pilotat elicoptere, cum aveau să o facă şi fiii săi, şi a comandat o navă militară. În 1981, căsătoria cu Lady Diana, într-o ceremonie televizată în lumea întreagă, a fost primită cu entuziasm de supuşii reginei.
După naşterea celor doi prinţi, William şi Harry, căsătoria s-a destrămat însă treptat, iar în anii 90 s-a încheiat printr-un divorţ dureros, urmat de moartea tragică a prinţesei Diana. Charles avea să recunoască mai târziu că încă din timpul căsătoriei reluase legătura cu iubita sa de o viaţă, Camilla Parker Bowles. Cei doi s-au căsătorit în 2005, iar Camilla, la început detestată de opinia publică, a fost până la urmă acceptată.
- Moartea Reginei Elisabeta a II-a "va zgudui profund această țară". Ce se întâmplă azi în Marea Britanie
- Elisabeta a II-a, omagiată la Bucureşti. Ambasada Marii Britanii, loc de pelerinaj pentru Regină
- Despre viaţa celui mai longeviv suveran britanic: "Se încheie Era Elisabetană şi începe Era Majestăţii Sale,...
În ultimii ani, Noul rege al Marii Britanii a preluat mai multe atribuţii oficiale acordate de mama sa. În 2018, Elisabeta a doua l-a însărcinat să-i urmeze la conducerea Commonwealth-ului, un grup de peste 50 de ţări asociate cu fostul imperiu britanic.
Regele Charles al III-lea este cunoscut, între altele, ca un susţinător al protecţiei mediului înconjurător şi al stilului tradiţional în arhitectură. Sunt pasiuni care l-au apropiat şi de România. A avut timp să o descopere în nenumăratele sale vizite pe care le-a făcut mai ales în satele din inima Transilvaniei.
Charles a deventi rege, după moartea Reginei Elisabeta a II-a
Satul transilvănean Viscri e locul său de suflet pe care l-a făcut cunoscut în întreaga lume. Are acolo o casă. Şi nu doar acolo. Deține şi Conacul Apafi din Mălâncrav, judeţul Sibiu, alte patru locuinţe în Valea Zălanului din Covasna şi încă patru proprietăţi în satul Breb din Maramureş.
A vrut să-i facă celebri și pe oamenii care trăiesc în Transilvania pentru produsele lor unice. S-a întâlnit personal cu ei pentru a vedea cum lucrează.
Pe Charles, actualul rege al Marii Britanii, l-a mai fascinat ceva în ţara noastră – bisericile. Atât de mult încât şi-a propus să înceapă un proiect de restaurare a bisericilor fortificate vechi. Dar şi să salveze, prin propria sa fundaţie, pădurile româneşti.
Charles al III-lea este un ambasadar al valorilor româneşti. Pe urmele sale au venit în ultimii ani, mii de turişti străini.