Trei români au speriat America: FRAUDĂ CIBERNETICĂ de cel puțin 4 milioane de dolari!
Trei români au fost puși sub acuzare în SUA într-un caz de fraudă cibernetică de proporții. Potrivit autorităților americane, conaționalii noștri ar fi furat cel puțin 4 milioane de dolari și ar fi infectat 60.000 de computere, cele mai multe în Statele Unite, transmite Reuters.
De Redactia Observator la 17.12.2016, 09:57Trei români au fost puși sub acuzare în SUA într-un caz de fraudă cibernetică de proporții. Potrivit autorităților americane, conaționalii noștri ar fi furat cel puțin 4 milioane de dolari și ar fi infectat 60.000 de computere, cele mai multe în Statele Unite, transmite Reuters.
Departamentul de Justiţie al SUA a anunțat, vineri seară, că trei persoane au fost extrădate din România în SUA, într-un caz care a implicat trimiterea a 11 milioane de e-mailuri virusate.
Doi dintre români au apărut vineri în faţa unei instanţe federale, în timp ce audierea celui de-al treilea ar urma să aibă loc luni în Cleveland.
Bogdan Nicolescu (34 de ani), Tiberiu Danet (31 de ani) şi Radu Miclăuş (34 de ani) sunt inculpaţi pentru fraudă cibernetică, furt de identitate şi complicitate la spălare de bani, iar procurorii au formulat 21 de capete de acuzare împotriva cetăţenilor români.