Antena LIVE

Curs valutar

Ruşii continuă să înainteze pe front. Bloomberg: Ajutorul SUA nu va schimba soarta războiului, dar va ajuta la oprirea ruşilor

Război în Ucraina. Aprobarea ajutorului american de 60 de miliarde de dolari este un colac de salvare pentru armata ucraineană, care a ajuns într-o situație dificilă, dar este puțin probabil ca ucrainenii să reușească să schimbe soarta războiului, a evaluat Bloomberg. Experţii de la Institutul pentru Studiul Războiului au apreciat şi ei că forţele Kievului au o şansă de a opri înaintarea ruşilor dacă armele americane ajung repede pe linia frontului.

De la 22.04.2024, 12:04
Ruşii continuă să înainteze pe front. Bloomberg: Ajutorul SUA nu va schimba soarta războiului, dar va ajuta la oprirea ruşilor Profimedia

În ultimele zile trupele ruse au avansat limitat în mai multe direcţii pe frontul din Ucraina, în special în vestul regiunii Doneţk. Potrivit canalului de Telegram Deep State, apropiat de armata ucraineană, forțele ruse au capturat la vest de oraşul Avdiivka, comuna Novomikhailivka (peste 1000 de locuitori înainte de război) și au înaintat la sud de sat, totodată au obţinut un punct de sprijin în localitatea Ocheretine (peste 3000 de locuitori înainte de război) și au reuşit mici câștiguri la sud de Pervomaiske (peste 2000 de locuitori înainte de război). 

Potrivit ISW, forțele ruse au avansat cu aproximativ trei kilometri de-a lungul unei linii de cale ferată până la periferia de sud-est la Ocheretine. Una dintre ţintele ruşilor este oraşul fortăreaţă Pokrovsk, aflat la 30 de km de front şi care înainte de război avea în jur de 60.000 de locuitori. 

Julian Röpcke: Ajutorul american nu va ajuta mult, dacă Ucraina nu mobilizează alţi 250.000 de soldați

Potrivit pilotului ucrainean Mykola Melnyk, ruşii au reuşit să înainteze la Ocheretine pentru că trupele ucrainene de acolo şi-ar fi părăsit poziţiile fără ordin. Brigada 47 Mecanizată care trebuia să plece de pe front a fost întoarsă din drum şi trimisă să acopere gaura din apărare. 

Pe acelaşi subiect

"Ruşii au ajuns la Ocheretine. Toți banii americani, tot sprijinul occidental, toate armele germane nu vor ajuta Ucraina dacă Kievul nu mobilizează alţi 250.000 de soldați cel puțin pentru a consolida frontul unde sunt prea puţini soldaţi", a comentat expertul militar german Julian Röpcke pe platforma X. 

Rusia susţine că a cucerit Bogdanivka în direcţia Ceasiv Iar

Rusia a revendicat duminică preluarea controlului asupra micii localităţi Bogdanivka, de unde armata îşi accentuează presiunea în direcţia Ceasiv Iar. "Unităţile Grupului de forţe Sud au eliberat complet localitatea Bogdanovka (denumirea rusă, n.red.) din Republica Populară Doneţk", a transmis Ministerul Apărării într-un comunicat.

Bogdanivka, o mică localitate cu 100 de locuitori înainte de război, se află la mai puţin de 10 km de Ceasiv Iar, oraş strategic şi ţintă a forţelor ruse după cucerirea Bahmutului, mai la est, în primăvara lui 2023. Ceasiv Iar este situat la mai puţin de 30 km sud-est de Kramatorsk, principalul oraş din Doneţk aflat sub control ucrainean şi un important nod feroviar şi logistic pentru armata ucraineană.

Kramatorsk este cel mai mare oraş din Doneţk neocupat încă de ruşi. Înainte de război avea peste 150.000 de locuitori. Potrivit ISW, linia frontului este la 21 de km de Sloviansk, un alt mare oraş din Doneţk, cu peste 100.000 de locuitori înainte de război, controlat încă de ucraineni. Cel mai apropiat oraş de linia frontului, în afară de Ceasiv Iar este, Kostiantinivka (12 km de front).

ISW: Ucrainenii vor opri înaintarea ruşilor, dacă ajutorul american ajunge rapid pe front

Experţii de la ISW au evaluat că forțele ucrainene ar putea suferi noi pierderi în următoarele săptămâni, până la sosirea ajutorului american, pentru a stabiliza linia frontului. Totodată potrivit ISW, ucrainenii ar putea opri ofensiva actuală a Rusiei cu condiția ca armele americane şi occidentale să sosească rapid pe front. Ruşii ar putea intensifica în săptămânile următoare atât ofensiva pe front, cât și loviturile cu rachete și drone pentru a profita de această fereastră până la sosirea ajutorului militar american. 

Bloomberg: Ajutorul SUA nu va schimba situația de pe front, dar va ajuta la încetinirea ruşilor

Multe lucruri depind de cât de repede va ajunge ajutorul american pe linia frontului, evaluează şi Bloomberg. Ajutorul va oferi un răgaz armatei ucrainene, o va ajuta să încetinească înaintarea ruşilor şi să aibă o apărare eficientă care să minimizeze pierderile, potrivit lui Mykola Bielieskov, cercetător la Institutul Național de Studii Strategice de la Kiev. Dar este nevoie de mai mult ajutor pentru a merge mai departe, a spus el. "Întrebarea este dacă va mai veni ajutor și în ce volum şi în 2025 și după aceea, deoarece strategia lui Putin este să aștepte", a spus el.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

razboi ucraina rusia ucraina
Întrebarea zilei
Vi se pare prea scumpă mobila românească?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Țara care renunță la clasa pregătitoare. Copiii vor începe şcoala cu un an...
Fanatik.ro
Publicat 19.09.2024
Mormântul unui copil vampir, descoperit în Polonia
spotmedia.ro
Publicat 19.09.2024
Uluitor | Sanatoriul Techirghiol, obligat să plătească 50.000 de lei unui...
Gandul
Publicat 19.09.2024
„Asasinul” trimis de Iran pentru a-l ucide pe Netanyahu este un pensionar...
Adevărul
Publicat 19.09.2024
Lora și Ionuț Ghenu s-au căsătorit civil. Cum a arătat cântăreața în ziua...
A1
Publicat 19.09.2024
Horoscopul zilei de 21 septembrie 2024. Gemenii trebuie să se desprindă de...
CaTine
Publicat 20.09.2024
Descinderi acasă la Nuțu Cămătaru! Au fost găsite maimuțe, păsări...
spynews.ro
Publicat 19.09.2024
Logodnica titularului de la Rapid a venit din Australia în România şi a trăit...
GSP
Publicat 17.09.2024
Zodiile care au noroc în toate în luna octombrie. Scapă de datorii, de...
Click.ro
Publicat 19.09.2024
Primele recenzii iPhone 16. Ce spun experții și utilizatorii despre noul...
Useit
Publicat 19.09.2024
Opincile tradiționale, moda anului! Gemenele Suzana și Daciana Vlad îmbină...
Money.ro
Publicat 28.06.2024
Adevărul despre dispariția gemenilor din Târgu Jiu. Tatăl celor doi copii a...
Redacţia.ro
Publicat 19.09.2024
Cum și-a pierdut Irinel Columbeanu averea. Mihai Albu: „Nu pe femei și...
libertatea.ro
Publicat 19.09.2024
Cardi B a fost criticată de fani pentru rutina ei intensă de antrenamente....
ZU
Publicat 19.09.2024
Ruladă cu gem de căpșuni. Un desert simplu, delicios și aspectuos
Hello taste
Publicat 20.09.2024
Ce trebuie să faci pentru a crește stima de sine a fetei tale, potrivit...
Deparinti
Publicat 19.09.2024
Taximetriștii, la un pas de revoltă: „Dispeceratele au creat un adevărat...
ziare.com
Publicat 19.09.2024
Eiza González a purtat o rochie roz cu decolteu la premiile Emmy. A avut aceeași...
Happy
Publicat 19.09.2024
Ce include o dietă sănătoasă. Alimentele de care ai nevoie în fiecare...
Medicool
Publicat 20.09.2024
Marian Iancu susţine că un club imită Rapidul: "Este o boală grea şi se ia,...
orangesport.ro
Publicat 17.09.2024