Antena LIVE

Curs valutar

Senatul SUA a aprobat ajutorul de 60 de miliarde de dolari pentru Ucraina. Republicanii din Cameră au spus că vor bloca proiectul

Senatul american, unde democraţii au majoritatea, a adoptat marți proiectul de lege care prevede   ajutor militar 95 miliarde de dolari pentru Ucraina, Israel și Taiwan, dar legea trebuie să fie votată şi de Camera Reprezentanților, controlată de republicani iar soarta ei este neclară în prezent, relatează Reuters. Președintele Joe Biden cere Congresului de luni de zile să grăbească acordarea noului ajutor pentru Ucraina.

De la 13.02.2024, 16:34
WhatsApp
Profimedia

Senatorii americani au adoptat proiectul cu 70 voturi "pentru" şi 29 de voturi "împotrivă". Este de fapt un vot procedural. Proiectul care prevede acordarea de 60 de miliarde de dolari Ucrainei a depășit pragul de 60 de voturi, necesar pentru a putea fi trimis în Camera Reprezentanților. 22 de republicani s-au alăturat majorității democrate din Senat pentru a susține proiectul de lege.

Undă verde din partea Senatului

Opt senatori republicani care se opun ajutorului militar pentru Ucraina au ţinut discursuri maraton toată noaptea, mai bine de șase ore, astfel că votul din Senat a ajuns să aibă loc înainte de răsăritul soarelui. Pachetul include, de asemenea, fonduri pentru Israel, ajutor umanitar pentru palestinienii din Gaza și finanţare pentru apărarea Taiwanului.

"De ani de zile, poate chiar decenii, Senatul nu a mai adoptat un proiect de lege cu un impact atât de mare nu doar asupra siguranței noastre naționale şi celei a aliaților noștri, ci și pentru siguranța democrației occidentale", a spus liderul majorității din Senat, democratul Chuck Schumer.

Pe acelaşi subiect

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a salutat rapid aprobarea proiectului de lege. "Asistența americană aduce pacea justă în Ucraina și restabilește stabilitatea globală, rezultând securitate și prosperitate mai mare pentru toți americanii și pentru întreaga lume liberă", a scris Zelenski pe platforma X. Ambele camere ale Congresului trebuie să aprobe proiectul înainte ca Biden să poată semna legea. 

Soarta legii în Cameră este neclară

Nu este clar dacă președintele majorităţii republicane din Camera Reprezentanţilor, Mike Johnson, va permite ca proiectul de lege să fie votat în Cameră. Un susținător al lui Donald Trump, acesta reproşează că pachetul nu include prevederile cerute de republicani pentru a opri valul record de migranți de la granița dintre SUA și Mexic. "În absența unor modificări din partea Senatului în ceea ce privește politicile de la frontieră, Camera va trebui să continue să lucreze singură asupra acestor chestiuni importante. America merită mai mult decât status quo-ul Senatului", a declarat Johnson, sugerând că proiectul de lege nu va fi votat curând în Camera Reprezentanților.

Republicanii din Senat au blocat săptămâna trecută proiectul de lege care lega ajutorul destinat Ucrainei și altor aliați ai SUA de modificări radicale ale politicii de frontieră din ultimele decenii, după ce Donald Trump a criticat public acordul. Susținătorii Ucrainei  au urmărit cu îngrijorare reacția lui Trump.

Fostul președinte a spus că ajutorul pentru Ucraina ar trebui să fie sub forma unui împrumut. Totodată comentariile lui Donald Trump referitoare la protejarea ţărilor NATO care nu investesc un procent de minimum 2% din PIB pentru apărare au stârnit un val de reacţii în intreaga Europă. 

Nu este clar ce va face Mike Johnson. Ramura mai dură a republicanilor a spus că legea votată în Senat va fi moartă la sosirea în Camera Reprezentanţilor. "Proiectul de lege...nu va trece niciodată de Camera Reprezentanţilor, nu va deveni niciodată lege”, a spus senatorul republican Rick Scott din Florida.

Pachetul include 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina, 14 miliarde de dolari pentru Israel și 4,8 miliarde de dolari pentru aliaţii din Indo-Pacific, inclusiv Taiwan, și pentru a descuraja agresiunea din partea Chinei.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

sua ucraina ajutor militar lege
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fenomenul Georgescu. Mâna ieșită din pâclă care ne strânge de gât pe toți
spotmedia.ro
Publicat 25.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria...
Adevărul
Publicat 25.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 26 noiembrie 2024. Berbecii sunt atenți la cheltuieli. Află...
CaTine
Publicat 25.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
Ce sport extrem a practicat Călin Georgescu, surpriza prezidențialelor
GSP
Publicat 25.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Ce avere are Călin Georgescu. Câștigătorul primului tur își ține banii...
Redacţia.ro
Publicat 25.11.2024
Entuziasm la Moscova, după alegerile din România: Călin Georgescu este numit...
libertatea.ro
Publicat 25.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Rețeta simplă de covrigi de casă. Pașii pe care să-i urmezi ca să iasă mai...
Hello taste
Publicat 25.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024