Un şofer român de TIR neplătit a vândut toată marfa din camion, în valoare de 50.000 de euro, în Spania
Un şofer român de TIR neplătit a vândut toată marfa din camion, în valoare de 50.000 de euro, în Spania. Şoferul va fi judecat pe 17 octombrie şi riscă o condamnare la 4 ani de închisoare.
De Redactia Observator la 27.09.2018, 10:53- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Un şofer român de TIR neplătit a vândut toată marfa din camion, în valoare de 50.000 de euro, în Spania. Şoferul va fi judecat pe 17 octombrie şi riscă o condamnare la 4 ani de închisoare.
Românul, rezident în Benicarlo, care avea cazier judiciar, a lucrat ca şofer de camion pentru o firmă spaniolă între 16 octombrie 2013 şi 15 martie 2014. Atunci a fost concediat, împreună cu toţi colegii săi, firma declarând falimentul.
Românul a fost concediat fără să fie plătit şi a ameninţat că va face orice să îşi recupereze salariile restante. Aşa că pe 18 martie a mers în poligonul industrial Ricular de Tarragona, acolo unde erau aprcate camioanele. Al lui era plin cu peste 11 tone, 27 de paleţi, de ţeavă din pvc. A urcat la volan şi a ieşit cu camionul încărcat pe poartă, fără ca cineva să îl oprească.
Şefii companiei l-au sunat şi i-au cerut să se întoarcă, dar românul le-a spus că va returna marfa şi camionul atunci când şi va primi salariul neplătit. Poliţia a găsit camionul pe N-340, la Benicarlo, după câteva ore, dar era gol.
Românul a spus că a vândut toată marfa, în valoare de 50.000 de euro. În momentul în care a furat camionul încărcat, şoferul român a umblat la dispozitivul GPS, pentru a nu mai putea fi localizat.
Poliţia nu a reuşit săd ea de urma ţevilor de PVC nici după 4 ani, iar acum şoferul e acuzat de furt, deturnare de bunuri şi şantaj. Procurorul a cerut un an şi jumătate de închisoare pentru el, dar pedeapsa maximă poate fi de 4 ani. În plus, va trebui să plătească şi contravaloarea mărfii din camion, 50.000 de euro.