Soția a fost ucisă sub ochii săi, în timp ce rușii intrau în Mariupol. Un ucrainean dă vina pe soldații din țara sa pentru tragedie
Un bărbat ucrainean dă vina pe soldații din propria țară pentru moartea soției sale. Alexei Nechipurenko locuia în Mariupol înainte ca forțele ruse să ocupe orașul, iar acum se află într-o tabără de filtrare din Rusia, potrivit CNN.
De Redactia Observator la 21.07.2022, 13:00- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Când rușii au intrat în Mariupol, în luna mai, soția lui Alexei a fost ucisă chiar în fața ochilor săi, iar el a fost rănit la picior. Însă bărbatul dă vina pe soldații ucraineni pentru ororile trăite. “Rușii abia intraseră în oraș. Nu aveau cum să ajungă în zona unde ne aflam noi”, susține Alexei.
Un alt ucrainean din Mariupol, aflat în tabăra din Taganrog, susține că nu știe cine i-a împușcat familia. „Nu am văzut cine mi-a ucis rudele”, a spus el. „În ceea ce mă privește, ei sunt doar victime colaterale în acest conflict”. Instalat acum în tabăra de filtrare, bărbatul nu a vrut să ofere mai multe detalii despre tragedia prin care a trecut.
Organizațiile pentru drepturile omului spun că ucrainenii sunt „filtrați” înainte de a fi duși în adăposturile temporare din Rusia. Cei care trecut primul test al autorităților ruse și ajung la Taganrog sunt reticenți să povestească prea multe despre viața lor din Ucraina.
Mariupol, sub controlul rușilor
- Eroină a Maidanului din 2014, capturată la începutul războiului din Ucraina, îi acuză pe ruși și separatiști...
- Război Rusia - Ucraina, ziua 148 LIVE TEXT. Termocentrala de la Vuhlehirsk, în vizorul ruşilor. Strategia...
- "E mai rău decât în iad". Cum s-a schimbat viața ucrainenilor care au rămas în Mariupol după ce a fost cucerit...
Pe 17 mai, forțele ucrainene și-au încheiat „misiunea de luptă” în orașul asediat Mariupol, potrivit unui comunicat transmis de Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei. Comandanții unităților staționate la uzina de oțel Azovstal din oraș au primit ordin „să salveze viețile personalului lor”, iar Mariupolul a căzut complet în mâinile rușilor.
Autoritățile ucrainene și occidentale estimează că peste 20.000 de civili au murit în Mariupol, mulți alții au fost răniți și mii au fost forțați să părăsească orașul.