Spania şi Italia continuă să lupte din greu cu pandemia de coronavirus
Spania şi Italia continuă să lupte din greu cu pandemia de coronavirus! Spitalele sunt supraaglomerate, iar medicii şi asistentele nu mai fac faţă numărului mare de pacienţi. Zilnic, bilanţul celor infectaţi creşte, la fel şi numărul celor care încetează din viaţă.
De Redactia Observator la 27.03.2020, 00:46- Spania şi Italia continuă să lupte din greu cu pandemia de coronavirus
- În schimb, Germania și Statele Unite își mențin optimismul
Spania şi Italia continuă să lupte din greu cu pandemia de coronavirus! Spitalele sunt supraaglomerate, iar medicii şi asistentele nu mai fac faţă numărului mare de pacienţi. Zilnic, bilanţul celor infectaţi creşte, la fel şi numărul celor care încetează din viaţă. Britanicii sunt îngrijoraţi de starea de sănătate a Familiei Regale, în timp ce germanii continuă să fie capabili să stăpânească înmulţirea cazurilor de contaminare cu COVID-19. Donald Trump, însă, şi-a propus ca - în maximum trei săptămâni - americanii să se poată întoarce la serviciu.
Spitalele din Spania sunt arhipline. În Madrid, cel puţin, pacienţii au ajuns să fie trataţi pe holurile unităţilor militare. Cadrele medicale fac faţă cu greu numărului din ce în ce mai mare de îmbolnăviri. Şi, cel mai grav, multe cadre medicale au fost contaminate.
Luis Díaz Izquierdo, medic la camera de gardă, Spitalul Severo Ochoa din Madrid: Îţi este teamă pentru tine, pentru că ai putea aduce virusul acasă la familia ta. Din punct de vedere emoţional, suntem copleşiţi. Nu-ţi poţi lua zile libere pentru că nu există suficient personal. Aşa că trebuie să te duci pentru că sunt din ce în ce mai puţini angajaţi. Şi mai este un aspect, cel psihologic atunci când informezi pacienţii.
Un român internat în stare gravă cu coronavirus, la un spital din Vigo, a ieşit de la Terapie Intensivă, în aplauzele medicilor iberici.
Daniel a fost pacientul zero din regiunea Galicia. Românul de 43 de ani a ajuns la spital la începutul lunii, după ce a fost depistat pozitiv cu COVID-19. Din cauza unor probleme cardiace, starea lui de sănătate s-a deteriorat. Acum se simte bine, însă este în continuare infectat cu coronavirus. Din păcate, românul - şofer de TIR - şi-a infectat trei rude.
Italia este în carantină de la începutul lunii. Cu toate acestea, numărul cazurilor confirmate creşte cu câteva mii, în fiecare zi.
Alexandru Neacșu, român stabilit la Roma: Spitalele sunt pline, unde să vă mai primească? Cu ce? Trebuie să facem în aşa fel încât să ascultăm indicaţiile precise date de către cei care au cunoştinţă de aşa ceva.
Papa Francisc a fost supus unui nou test pentru coronavirus, după ce un înalt prelat de la Vatican a fost contaminat. Din fericire, rezultatul Papei a ieşit negativ.
Papa Francisc: În aceste momente, ne rugăm ca Dumnezeu să aibă milă de omenire care este greu încercată de pandemia de coronavirus. Vom reuşi să facem asta doar împreună.
După ce Prinţul Charles a fost depistat cu coronavirus, britanicii îsi fac griji pentru Regina Elisabeta a doua şi Prințul Philip. În schimb, preşedintele Statelor Unite este plin de optimism.
Donald Trump, președintele SUA: Sunteţi norocoşi că avem acest grup aici, acum, pentru a rezolva această problemă, în caz contrar această naţiune nu ar mai exista.
Donald Trump vrea ca americanii să revină la o viaţă normală în mai puţin de trei săptămâni. Până atunci, Senatul a votat un plan de salvare al economiei, pentru care a alocat un buget de peste 2,2 trilioane de dolari.