SUA au depăşit pragul de 800.000 de decese din cauza Covid-19. Bilanţul morţilor, de două ori mai mare decât cel din Al Doilea Război Mondial
Numărul deceselor asociate Covid-19 în Statele Unite a depăşit pragul de 800.000, fiind cel mai mare bilanţ naţional în pandemie.
De Redactia Observator la 15.12.2021, 08:41Cele mai multe decese au survenit la persoane nevaccinate şi vârstnice, iar conform datelor mai mulţi americani au murit în 2021 decât în 2020 din cauza bolii provocate de SARS-CoV-2, scrie news.ro. Depăşirea acestui prag a venit după ce, luni, SUA au trecut de 50 de milioane de cazuri de Covid-19 confirmate.
Ultimele 100.000 de decese au fost înregistrate în decurs de 11 săptămâni. „Valul îmbolnăvirilor pe care îl observăm va continua până ce nivelul de imunitate al populaţiei va fi suficient de ridicat pentru a le preveni. Nu suntem acolo deocamdată”, a spus dr. Keri Althoff, epidemiolog la Johns Hopkins Bloomberg School of Public Health, citează BBC.
Au trecut mai mult de 650 de zile de când primul pacient american cu Covid-19 a murit în Seattle (Washington). De atunci, oficialii sanitari au atribuit coronavirusului decese anterioare. De când a fost aprobat spre utilizare primul vaccin anti-Covid, cel produs de Pfizer/ BioNTech, iarna trecută, au fost înregistrate aproximativ 300.000 de decese.
În aprilie 2021, au fost aprobate alte două seruri, Moderna şi Johnson & Johnson, iar toate trei sunt disponibile acum pentru adulţi. Bilanţul deceselor asociate Covid-19 este de aproximativ două ori mai mare decât numărul americanilor morţi în Al Doilea Război Mondial.
Brazilia, a doua ţară la numărul de decese
SUA, cu o populaţie de aproximativ 330 de milioane de locuitori, a înregistrat cele mai multe decese asociate Covid-19 decât orice altă ţară din lume. Urmează Brazilia, cu mai mult de 616.000 de decese, şi India, cu peste 475.000 de decese.
Decesele asociate Covid-19 în SUA au fost înregistrate în trei valuri principale. Primul, care a lovit oraşul New York în mod special, a atins vârful în aprilie 2020, urmat de rate scăzute în vară şi toamnă. Iarna trecută a fost din nou înregistrată o creştere a numărului deceselor, cu un vârf în ianuarie 2021, când erau raportate peste 3.000 de decese zilnic. Numărul a scăzut semnificativ în primăvară, când vaccinurile au devenit disponibile la nivel larg, dar a început să crească în iulie, odată cu varianta Delta mult mai contagioasă.
Dr. Althoff susţine că SUA mai au multe bariere de depăşit. „Încrederea în ştiinţă s-a diminuat, la fel şi în guvern, ezitarea faţă de vaccinare este o forţă puternică, dezinformarea este galopantă”, a declarat ea pentru BBC. „Trebuie să facem mai mult decât să încercăm să educăm. Trebuie să încercăm şi să înţelegem. Este nevoie pentru asta de conversaţie şi clădirea încrederii”.
Varianta Delta a coronavirusului rămâne o problemă serioasă, pe măsură ce Omicron ia amploare, iar experţii în sănătate încearcă să determine ce impact va avea aceasta din urmă în următoarele luni. Potrivit datelor Universităţii Johns Hopkins, la nivel global, numărul deceselor asociate Covid-19 a depăşit 5,32 de milioane, iar numărul cazurilor confirmate este de aproximativ 271,5 milioane.