Trei români, suspecți de crimă în Italia
Trei români sunt principalii suspecţi într-un caz care a provocat furie şi panică în Italia. Au ucis cu sălbăticie un politician local ca să fure 2.000 de euro, spun anchetatorii
De Redactia Observator la 25.01.2015, 19:58Trei români sunt principalii suspecţi într-un caz care a provocat furie şi panică în Italia. Au ucis cu sălbăticie un politician local ca să fure 2.000 de euro, spun anchetatorii
Veniţi cu intenţia să fure, românii şi-au pierdut cumpătul când bărbatul de 71 de ani li s-a împotrivit. Orbiţi de furie, tâlharii l-au lovit cu sălbăticie. L-au lăsat pe jos, fără viaţă, plin de sânge şi de urme de lovituri. Apoi au luat din casă tot ce le-a căzut în mână, au legat-o pe iubita victimei, şi au fugit. Tânăra de 22 de ani, româncă sau moldoveancă, scriu jurnaliştii italieni, a fost cea care a dat alarma. Iar obiectele furate - un telefon, o tabletă, un laptop şi 2.000 de euro i-au dat de gol pe făptaşi.
Toată noaptea i-au interogat poliţiştii pe cei trei. Într-un final, românii au mărturisit totul. Crima lor a provocat o undă de şoc în comunitate. Medic pensionat şi consilier din partea partidului Forza Italia, Lucio Giacomoni era una dintre personalităţile locale.
Din cauza românilor, localnicii nu se mai simt în siguranţă şi cer protecţie din partea autorităţilor. Mâine, prefectul Romei va convoca o şedinţă de urgenţă a Comitetului pentru Ordine publică.