Antena LIVE

Curs valutar

Trump a anunțat că se va întâlni cu Putin în Arabia Saudită. Ce a spus despre rolul Ucrainei la negocieri

Donald Trump se va întâlni cu Vladimir Putin, cel mai probabil, în Arabia Saudită, într-un viitor nu prea îndepărtat, a anunțat președintele american, miercuri, în Biroul Oval, la câteva ore după ce a avut o convorbire la telefon cu liderul rus. Trump a descris apelul cu Putin ca fiind o conversație bună, care a durat mai bine de o oră și a adăugat că nu consideră practică aderarea Ucrainei la NATO.

De la 13.02.2025, 01:01
WhatsApp
Donald Trump și Vladimir Putin sosesc la întâlnirea de la Helsinki, pe 16 iulie 2018 Profimedia

Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat miercuri că va avea prima întâlnire cu liderul rus Vladimir Putin în Arabia Saudită, într-un viitor nu prea îndepărtat, fără a preciza o dată exactă.

Existau speculații că cei doi lideri s-ar putea întâlni într-o țară terță, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite fiind văzute ca posibile locuri pentru un summit.

"Ne vom întâlni în Arabia Saudită", le-a Trump reporterilor la Casa Albă, la câteva ore după ce cei doi lideri au discutat la telefon și au convenit să înceapă imediat negocierile de pace pentru Ucraina. 

Reacția lui Trump, întrebat despre rolul Ucrainei la negocieri

Pe acelaşi subiect

Întrebat la un moment dat de un reporter dacă consideră Ucraina drept un membru egal al procesului de pace, Trump a răspuns evaziv: "Este o întrebare interesantă. Cred că trebuie să facă pace. Nu a fost un război bun de intrat".

"Vrem să încheiem acel război, acel război este un dezastru", a mai spus Trump, adăugând că nu are încă un plan de a vizita Ucraina, dar nu a exclus o posibilă călătorie.

Trump: Zelenski nu stă grozav în sondaje

Liderul de la Washington a mai spus că este imposibil ca Ucraina să recupereze tot teritoriul pierdut, dar "o parte din el ar putea", fără a oferi detalii. "Vreau să văd pace în Ucraina. Încerc doar să obțin pace. Nu-mi pasă mult de nimic altceva decât să nu mai fie milioane de oameni uciși".

Întrebat dacă Volodimir Zelenski va fi nevoit să cedeze teritorii, Trump a sugerat că nu are alte soluții. "Va trebui sa facă ce trebuie să facă. Nu stă atât de grozav în sondaje, ca să o spun pe scurt."

Trump: Nu este "practic" ca Ucraina să devină membră NATO

Trump a mai spus în Biroul Oval că nu ar fi "practic" ca Ucraina să fie membră NATO și că el este "ok" cu acest lucru. Liderul american a mai adăugat că el crede că Putin "vrea pace" și că este încrezător că președintele rus dorește să vadă sfârșitul războiului.

Trump a mai completat că este la curent și de acord cu declarația făcută miercuri, mai devreme, de șeful Pentagonului Pete Hegseth despre faptul că aderarea Ucrainei la NATO nu este realistă.

A spus totuși că Washingtonul va continua să trimită ajutor Ucrainei, "dar vrem ca acesta să fie securizat".

Anunțul discuției dintre Trump și Putin marchează o schimbare semnificativă în relațiile diplomatice între Washington și Moscova. Eventuale negocieri fără implicarea directă a Ucrainei au stârnit îngrijorări la Kiev și în Europa.

Gradul de participare al Ucrainei la discuții rămâne neclar pentru moment. Nici Kremlinul, nici Casa Albă nu au oferit detalii suplimentare despre momentul sau agenda unei întâlniri între Putin și Trump.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

donald trump vladimir putin intalnire arabia saudita
Întrebarea zilei
Când cumperi o locuință, prețul este cel mai important criteriu pentru tine?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Anunț important pentru românii care vor să-și cumpere Dacia Duster sau Dacia...
Fanatik.ro
Publicat 12.02.2025
Ne ajută cu ceva că ne scărpinăm? În mod surprinzător, da!
spotmedia.ro
Publicat 11.02.2025
Secret Service a folosit un avion-momeală pentru a evita o nouă tentativă de...
spotmedia.ro
Publicat 10.02.2025
Meteorologii Accuweather anunță trei zile de NINSORI în București în...
Gandul
Publicat 12.02.2025
Legăturile cu Rusia ale unui om-cheie din anturajul lui Călin Georgescu, fost...
Adevărul
Publicat 12.02.2025
”Astăzi, vor zbura”, la Power Couple, atât concurenții la probă, cât și...
A1
Publicat 12.02.2025
Horoscopul zilei de 13 februarie 2025. Berbecii sunt sfătuiți să renunțe la...
CaTine
Publicat 12.02.2025
Cum arată Viorel Stegaru, după cinci ani de la prima apariție la televizor!...
spynews.ro
Publicat 12.02.2025
Începe procesul Simonei Halep la New York! Avocații româncei au obținut o...
GSP
Publicat 11.02.2025
Ingredientul din bucătărie care îți curăță plămânii. Bucătăresele îl...
Click.ro
Publicat 12.02.2025
Apple pregătește lansarea iPhone SE 4. Smartphone-ul ar ajunge pe piață mai...
Useit
Publicat 12.02.2025
Ce pensie va primi Klaus Iohannis după ce a demisionat din funcția de șef al...
Redacţia.ro
Publicat 11.02.2025
Volodimir Zelenski a povestit cum au vrut să-l asasineze rușii chiar în centrul...
libertatea.ro
Publicat 12.02.2025
Justin și Hailey Bieber au luat cina cu prietenii. Noi semne că artistul se...
ZU
Publicat 12.02.2025
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde
Hello taste
Publicat 12.02.2025
Moduri în care s-a schimbat copilăria celor mici în ultimii 25 de ani. Prin ce...
Deparinti
Publicat 12.02.2025
Fiica cea mare a faimoasei Meryem Uzerli din Suleyman Magnificul a împlinit 11...
Happy
Publicat 12.02.2025
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele...
BZI
Publicat 12.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
HPV în gât. Simptomele și pericolele infecției orale cu virusul papiloma uman
Medicool
Publicat 12.02.2025