Antena LIVE

Curs valutar

UE, pachetul 11 de sancţiuni împotriva Rusiei. Sunt vizate frigiderele, imprimantele şi calculatoarele

Statele membre ale UE au convenit miercuri asupra unui al unsprezecelea pachet de măsuri restrictive împotriva Rusiei, menit în special să evite eludarea sancţiunilor deja în vigoare, au declarat surse oficiale, potrivit AFP, citat de Agerpres.

De la 22.06.2023, 10:10
WhatsApp
Shutterstock

Aceste măsuri, adoptate de ambasadorii Celor 27 la Bruxelles, includ atât sancţiuni individuale, cât şi "măsuri de combatere a eludării", a transmis Suedia, care deţine preşedinţia rotativă a Consiliului UE. Scopul este de a împiedica posibilitatea ca mărfurile interzise pentru export în Rusia să găsească o modalitate de a aproviziona complexul militar rus.

Cel de-al 11-lea pachet vizează frigiderele, imprimantele, calculatoarele electronice

Propunerea iniţială a Comisiei a identificat în special opt firme chineze acuzate de reexportul de bunuri sensibile în Rusia. După discuţii cu Beijingul, cinci dintre ele au fost eliminate de pe listă, dar trei firme cu sediul în Hong Kong rămân vizate pentru că sunt ruseşti, a declarat o sursă diplomatică.

O companie iraniană, două companii din Emiratele Arabe Unite, două firme cu sediul în Uzbekistan, una în Armenia şi una în Siria sunt, de asemenea, vizate. UE încearcă să descurajeze firmele străine şi ţările terţe să ajute Moscova prin reexportul către Rusia a unor bunuri care pot fi utilizate de complexul militar-industrial rus, inclusiv semiconductori şi circuite integrate.

Pe acelaşi subiect

Cel de-al 11-lea pachet vizează frigiderele, imprimantele, calculatoarele electronice şi alte produse care "contribuie la consolidarea militară şi tehnologică a Rusiei sau la dezvoltarea sectorului său de apărare şi securitate". Lista are 155 de pagini. Europenii au interzis, de asemenea, accesul în porturi şi ecluze pe teritoriul UE pentru navele suspectate de încălcarea interdicţiei privind importul de ţiţei şi produse petroliere ruseşti pe cale maritimă.

Statele europene au prelungit, de asemenea, suspendarea licenţelor de emisie în UE pentru cinci organe de presă ruseşti aflate sub controlul permanent al conducerii ruse, precum şi interdicţia de difuzare a conţinutului acestora. De asemenea, au adăugat pe lista lor neagră 71 de persoane şi 33 de entităţi implicate în deportarea copiilor ucraineni în Rusia.

Acordul la care au ajuns ambasadorii la UE nu a fost încă aprobat în mod oficial. Identităţile persoanelor şi entităţilor sancţionate vor fi apoi publicate în Jurnalul Oficial al UE, iar măsurile vor intra în vigoare.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

rusia sanctiuni ue
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Conacul istoric din România care a ajuns în paragină. Nume mari ale țării au...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024