Antena LIVE

Curs valutar

Viktor Orban l-a numit pe Zelenski unul dintre adversarii săi, în discursul după victoria în alegerile de duminică

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a afirmat în discursul de victorie de după alegerile parlamentare de duminică, că preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski se numără printre adversarii săi, alături de “birocraţi de la Bruxelles” şi de media internaţională, notează news.ro.

De la 04.04.2022, 09:06
WhatsApp
Profimedia

“Ne vom aminti această victorie până la sfârşitul vieţii, pentru că a trebuit să luptăm cu un număr imens de adversari: aripa stângă locală, aripa stângă internaţională, birocraţi de la Bruxelles, toţi banii şii instituţiile imperiului Soros, media internaţională şi preşedintele Ucrainei. Nu am avut niciodată atât de mulţi adversari în acelaşi timp”, a spus Orban, potrivit cnn.com. Viktor Orban este cunoscut ca fiind un aliat al preşedintelui rus Vladimir Putin. În discursul susţinut cpe scena amenajată în faţa complexului de evenimente “Bálna”, Orban spus, conform MTI: "Am înregistrat o victorie uriaşă, atât de mare încât se vede chiar şi de pe Lună, iar de la Bruxelles cu siguranţă”.

Discursul lui Viktor Orban pentru diaspora maghiară din Ucraina

“Arătăm bine de tot, arătăm din ce în ce mai bine, poate că nu am arătat niciodată atât de bine ca în seara aceasta”, a spus premierul, al cărui discurs a fost întrerupt de mai multe ori de scandările simpatizanţilor: “Viktor-Viktor” şi “Ria-ria Hungária”. În faţa complexului de evenimente “Bálna”, care a fost iluminat în culorile naţionale ale Ungariei, Viktor Orbán le-a mulţumit tuturor pentru efortul depus în vederea obţinerii victoriei. "A fost distractiv, a fost o treabă grea, a fost plăcută lupta alături de voi", a adăugat Orbán, mulţumind totodată şi pentru urările de bine, salutările, bătăile prieteneşti pe spate, încurajările, orele de lucru depuse şi rugăciunile rostite pentru echipa sa.

A salutat separat “maghiarii de peste graniţele Ungariei” care acordă atenţie partidelor de guvernare. "Vă mulţumim pentru ajutor, căci astfel am dobândit şi noi şansa de a vă putea ajuta", a adăugat politicianul. Maghiarilor din Ucraina Transcarpatică Viktor Orbán le-a transmis să reziste, să nu se teamă, patria-mamă se află alături de ei. Premierul a mulţumit electoratului ungar, căruia i-a transmis că vor face tot ceea ce le stă în putinţă pentru a demonstra că au meritat încrederea care le-a fost acordată la acest scrutin. “Ştim că modestia este cea mai importantă şi că este nevoie de o modestie proporţională cu măreţia unei victorii. Să recunoaştem: în seara asta avem pentru ce să fim modeşti”, a subliniat Viktor Orbán.

Pe acelaşi subiect

Premierul ungar a mulţumit celor 100 000 de voluntari ai partidelor de guvernare. Despre aceştia, politicianul a spus: nu sunt roboţi, nu sunt mercenari, ci voluntari care îşi iubesc patria, motiv pentru care au fost dispuşi să îşi asume riscul şi să muncească din greu. "Aceasta nu este o seară în care “să facem pe deştepţii”, ci “o seară a fericirii”, a mai menţionat Orbán.

Viktor Orban, despre George Soros

Despre victoria alianţei sale de partide a spus că împotriva lor au fost puse în mişcare şi nişte centre internaţionale de putere şi organizaţii uriaşe. Acestora le-a transmis că fiecare bănuţ oferit stângii din Ungaria a fost o risipă de bani. “Stânga maghiară a fost cea mai proastă investiţie din viaţa lui nea Gyuri. Nu face decât să consume banii de doisprezece ani încoace”, a declarat preşedintele Fidesz, referindu-se la George Soros.

Potrivit premierului, Fidesz-KDNP a înregistrat, deja, toate victoriile posibile. “Am câştigat, deja, în toate felurile”, a spus Viktor Orbán. În 2010, alianţa sa a câştigat în vechiul sistem electoral cu două tururi de alegeri, în 2014 a câştigat şi împotriva partidelor de opoziţie care au pornit la alegeri separat, în 2018 a câştigat împotriva opoziţiei parţial unite, iar anul acesta, împotriva opoziţiei complet unite, a enumerat politicianul. Degeaba se fac tactici, intrigi, şiretlicuri, până la urmă învinge inima, a adăugat el.

“Victoria de acum a Ungariei este victoria inimii”, a spus, adăugând că partidele din alianţa sa au câştigat pentru că au o pasiune comună: Ungaria. "Nu am lăsat să se întoarcă trecutul plin de eşecuri, am apărat independenţa şi libertatea Ungariei, am apărat pacea şi securitatea Ungariei", a declarat Viktor Orbán. Premierul a adăugat că, deşi rezultatele referendumului cu privire la legea protecţiei copilului nu sunt cunoscute încă, speră că au reuşit să apere şi copiii, respectiv familiile maghiare.

Şeful guvernului de la Budapesta a subliniat: nu au mai avut, niciodată, atât de mulţi adversari. A enumerat, printre altele, “stânga internaţională, de peste tot”, “birocraţii de la Bruxelles”, “toţi banii şi toate organizaţiile imperiului Soros”, “mass-media internaţională de tip mainstream”, “şi la final, chiar şi preşedintele Ucrainei.”

Degeaba banii mulţi şi raportul mare de forţe, dacă suntem uniţi, nu putem fi opriţi, a declarat. A amintit, apoi, că la Marşul Păcii, din 23 octombrie, “cei prezenţi au afirmat, împreună: nu există pe lume bani care să ne oprească, iar dacă se unesc, noi vom trece şi prin cel mai gros zid”. “În lume avem nu numai adversari, ci şi prieteni. Au făcut şi ei tot posibilul pentru obţinerea victoriei”, a mai spus Viktor Orbán. Ne gândim cu drag la prietenii noştri americani, polonezi, italieni, spanioli, sârbi, slovaci şi austrieci, a afirmat. Le dedicăm şi lor această victorie, este şi victoria lor, a adăugat premierul.

Orbán a subliniat: duminică seara, că întreaga lume a putut vedea că la Budapesta a câştigat politica creştin-democrată, politica civică conservatoare şi politica patriotică. "Mesajul nostru către Europa este următorul: acesta nu este trecutul, acesta este viitorul, acesta va fi viitorul nostru european comun, a spus prim-ministrul. Întreaga lume poate vedea că maghiarii îşi iubesc patria", a adăugat. “Noi, câştigătorii, promitem că pentru noi Ungaria va fi întotdeauna pe primul loc”, a subliniat Viktor Orbán.

"Bunul Dumnezeu mai presus de noi toţi, Ungaria înainte de toate, trăiască Ungaria, trăiască maghiarii!" – a spus premierul în încheierea discursului său. După numărarea a 94 la sută din voturi, alianţa Fidesz-KDNP are 53 la sută, în timp ce coaliţia de opoziţie, formată din şase partide are 35%. Alegerile au fost monitorizate de peste 200 de observatori internaţionali, alături de mii de voluntari din tot spectrul politic.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

george soros ucraina ungaria viktor orban viktor orban ungaria volodimir zelenski
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Stațiunea ascunsă, de lângă Valea Prahovei, pe care prea puțini români o...
Fanatik.ro
Publicat 22.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Cum vede diaspora anul electoral din Europa și alegerea lui Trump. „Extrema...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Cel mai scump obiect din garderoba Iulianei Pepene. Câți bani a dat...
A1
Publicat 22.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Grevă pornită de un robot. Cum a convins mașinăria alți 12 roboți să își...
Useit
Publicat 22.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
SUA au o nouă armă care ar putea zdrobi armata lui Putin, dar ar fi mai puțin...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024