Antena LIVE

Curs valutar

Washingtonul vrea să excludă Iranul din Comisia ONU pentru femei, după moartea tinerei Mahsa Amini: "Nu are loc în această comisie"

Iranul nu are loc în Comisia ONU pentru Statutul Femeii, a declarat miercuri vicepreşedintele SUA Kamala Harris, lansând o iniţiativă pentru a provoca plecarea ei din acest organism, scrie AFP, potrivit News.ro.

De la 03.11.2022, 07:53
WhatsApp
Washingtonul vrea să excludă Iranul din Comisia ONU pentru femei, după moartea unei tinere care ar fi încălcat codul vestimentar Profimedia

În faţa represiunii marilor demonstraţii care au urmat morţii, pe 16 septembrie, a lui Mahsa Amini în vârstă de 22 de ani, Statele Unite vor lucra "cu partenerii săi pentru a îndepărta Iranul" din această Comisie a Naţiunilor Unite ai cărei membri sunt aleşi pentru mandate de patru ani, a spus Harris miercuri.

"Prin negarea drepturilor femeilor şi efectuând o represiune atât de brutală împotriva propriului popor, Iranul a arătat că nu are loc în această comisie", a adăugat vicepreşedintele american.

"Simpla prezenţă a Iranului discreditează, pentru membrii, săi semnificaţia aderării acestuia şi a activităţii sale", a insistat ea.

Iranul, zguduit de proteste după moartea unei tinere arestate pentru că ar fi încălcat codul vestimentar

Pe acelaşi subiect

Iranul a fost zguduit de proteste de la moartea tinerei Mahsa Amini, arestată cu trei zile mai devreme de poliţia moravurilor pentru că ar fi încălcat codul vestimentar strict al Republicii Islamice de a purta văl. Reprimarea acestor manifestaţii, fără precedent în amploarea şi natura lor de la Revoluţia Islamică din 1979, a provocat zeci de morţi, potrivit ONG-urilor. Statele Unite şi Uniunea Europeană au impus deja noi sancţiuni împotriva regimului de la Teheran ca urmare a acestei represiuni.

Ţările membre ale Comisiei ONU pentru Statutul Femeii (CSW) sunt alese de Consiliul Economic şi Social al ONU, ai cărui membri sunt ei înşişi aleşi în Adunarea Generală a organizaţiei. Mandatul Iranului se încheie în 2026, cel al Statelor Unite anul viitor. Discursul vicepreşedintelui american vine înaintea unei şedinţe informale a Consiliului de Securitate pe această chestiune, şedinţă care constituie "o încălcare flagrantă" a politicii interne iraniene, a denunţat ambasadorul Teheranului la ONU.

"A devenit un obicei american să abuzeze de concepte atât de importante precum drepturile omului şi să folosească ONU şi instrumentele sale pentru a-şi promova obiectivele politice nefaste", a spus Amir Said Iravani.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

washingtonul iran onu proteste femei
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fenomenul Georgescu. Mâna ieșită din pâclă care ne strânge de gât pe toți
spotmedia.ro
Publicat 25.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria...
Adevărul
Publicat 25.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 26 noiembrie 2024. Berbecii sunt atenți la cheltuieli. Află...
CaTine
Publicat 25.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
Ce sport extrem a practicat Călin Georgescu, surpriza prezidențialelor
GSP
Publicat 25.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Informațiile electorale false de pe TikTok. Cum au fost influențați...
Useit
Publicat 25.11.2024
Ce avere are Călin Georgescu. Câștigătorul primului tur își ține banii...
Redacţia.ro
Publicat 25.11.2024
Entuziasm la Moscova, după alegerile din România: Călin Georgescu este numit...
libertatea.ro
Publicat 25.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Rețeta simplă de covrigi de casă. Pașii pe care să-i urmezi ca să iasă mai...
Hello taste
Publicat 25.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024