"Avionul Apocalipsei", refugiul lui Vladimir Putin în cazul unui război nuclear, a fost jefuit
Avionul militar menit să devină post de comandament în cazul unui conflict atomic, cunoscut drept „avionul Apocalipsei” a fost jefuit de echipamentele radio în timpul lucrărilor de modernizare, scrie Moscow Times.
De Iulia Iancu la 12.12.2020, 10:22- Presa rusă scrie că Rusia deţine numai patru avioane de acest tip.
- Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1.
Poliţia rusă şi Kremlinul au anunţat miercuri deschiderea unei anchete, în urma furtului unor echipamente care se aflau la bordul avionului care ar trebui să-l protejeze pe președintele Rusiei, Vladimir Putin, în cazul unui război nuclear.
Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, a catalogat acest incident drept o ”situaţie de urgenţă” şi a reclamat măsuri ”pentru ca asta să nu se mai repete”.
Autorităţile au declarat că s-a furat material în valoare de ”peste un milion de ruble” (11.200 de euro) dintr-un avion de tip Iliuşin Il-80, fără să facă vreo precizare cu privire la natura materialului furat. Agenţia rusă de presă Interfax a anunţat anterior, citând surse anonime, că material radio a dispărut de la bordul avionului, care se afla în reparaţii de la începutul lui 2019.
Potrivit postului rus REN-TV, 12 persoane au fost interogate de poliţie, iar hoţii au lăsat amprente în urma lor.
Contactate de AFP, Ministerul rus de Interne şi întreprinderea publică Beriev - unde a avut loc furtul - nu au dorit să comenteze incidentul, scrie News.ro.
Avionul Apocalipsei, refugiu al oficialilor de rang înalt
Conceput în epoca sovietică, în anii '80, acest avion de tip Il-80 este menit să servească drept centru de comandament în zbor şi refugiu al unor oficiali de rang înalt - inclusiv preşedintele rus Vladimir Putin - în cazul unui război nuclear.
Concepută să reziste unei unde de şoc atomic, aeronava nu are hublouri şi are geamuri doar în cockpit.Supranumite ”avioanele ultimei judecăţi”, ele au ca echivalent în Statele Unite avionul de tip E-4B Nightwatch, construit de către Boeing.
În octombrie, o sursă din cadrul industriei aeronautice declara agenţiei publice ruse de presă Tass că se prevede ca aceste avioane de tip Il-80 să fie înlocuite cu avioane de tip Il-96-400M ale aceluiaşi constructor.
Presa rusă scrie că Rusia deţine numai patru avioane de acest tip.